
Un nou hashtag intitulat „#DoYouWantKorea” ajunge trend mondial pe Twitter, ca răspuns după ce oamenii au văzut gesturile și comentariile rasiste ale unui brazilian către trupa KARD.

Totul a început după ce o gazdă de la o emisiune din Brazilia a făcut comentarii și gesturi rasiste insensibile ca să se refere la membrii KARD în timpul unui interviu.
Totul a început când, în timpul unei emisiuni braziliene, membrii trupei au fost reprezentați de niște copii. Când gazda i-a intrebat de ce etnie sunt, ultimul copil s-a blocat. Atunci, bărbatul a spus că ar trebui „să-și deschidă ochii”. Copilul a arătat un zâmbet timid, iar gazda a continuat să vorbească, de data asta cu un accent oriental.
Membrii KARD apar pe scenă și subiectul discuției se schimbă. Ei sunt întrebați dacă se întâlnesc, la care ei au răspuns că nu și publicul s-a bucurat. Gazda i-a întrebat pe cei din public dacă vor să se căsătorească ei cu membrii, la care mulțimea s-a bucurat și mai mult.
La asta, gazda a spus că ar trebui să-și întindă ochii ca să poată avea „ochii oblici”.

KARD a interpretat Oh Na Na, iar mulțimea s-a înveselit pentru ei. Un traducător coreean-portughez a fost pe scenă cu KARD, însă ea a ignorat câteva comentarii rasiste insensibile. Membrii au stat pe scenă, neștiind cum să reacționeze la ce se întâmplă. Ei au rămas calmi tot timpul emisiunii.

Puteți vedea întregul segment aici.
Internauții coreeni au răspuns la asta, vorbind de brazilieni la general pentru remărcile gazdei.

„Economic, social și educațional… Brazilia este sub Coreea.”
„Țara lor nu are nimic bun și îndrăznesc să vobească? lol”
„Ei îndrăznesc să vorbească despre una din cele trei țări de top din Asia de Est? În afară de fotbal, ei nu au nimic al lor lol.”
Controversa a fost declanșată de comentariile de pe site-ul coreean Nate și au fost traduse primele comentarii în engleză de către fani.

Internauții coreeni au considerat întreaga țară „xenofobă” și „rasistă”.

„Prezentatorul este atât de gras. Nu ar trebui să se îngrijoreze de greutatea lui mai întâi? Om vulgar.”
„Țara lor este mult mai săracă decât a noastră, așa că de ce ne insultă? -_- ; Nu am de gând să interacționez cu oameni săraci…”
„Țara care a fost distrusă cu 7-1 la fotbal are o gură mare. E uimitor cum o țară ca asta poate veni cu aceste comentarii xenofobice și rasiste. Ce țară necivilizată…”
Un utilizator încearcă să explice că un brazilian a lansat hashtagul „#DoYouWantKorea” pentru a discuta problema.
Ca răspuns la asta, brazilienii au folosit incidente xenofobice și rasiste ale coreenilor din trecut ca să răspundă la mesajele coreenilor.
Ei au aprobat că gazda a greșit și că a făcut comentarii rasiste, dar au adăugat că el nu reprezintă întreaga țară.
Unele comentarii au fost adăugate la forum, în încercarea de a explica situația.

„E amuzant să ataci o țară după greșeala unui singur om. Se plâng că au avut parte de rasism când ei îi atacă pe alții cu comentarii rasiste în același fel. O țară cu oameni de o anumită rasă fac glume despre oamenii de culoare, ignorând povestea din spatele lor, încă simțindu-se intutulați umiliți de altă țară.
Vă rog să nu vorbiți de Brazilia ca și cum Coreea ar fi cea mai perfectă țară din lume. Înainte să încercați să faceți de râs o întreagă națiune, ar trebui să încercați să vă schimbați ipocrizia oamenii propriei națiuni să se simtă rău în legătură cu culoarea pielii, greutatea sau frumusețea.
Dacă vreți să protestați împotriva unei persoane care a fost rasistă cu voi, vă rog să protestați cu persoana corectă. Nu ofensați întreaga națiune. Nu veți obține dreptate dacă discriminați toți oamenii unei întregi țări, ținând cont că mulți brazilieni nu sunt de acord cu atitudinea prezentatorului.”
Ei spun că nu e bine să judeci atât de aspru după un singur eveniment ce s-a întâmplat.
În special, dat fiind faptul că mass-media coreeană a prezentat portrete ale personajelor de culoare, făcând astfel o istorie rasistă pe ecranele coreene (mai multe imagini aici).

În ansamblu, tagul este o conversație de ambele părți care simt că generalizările masive sunt dăunătoare.

Însă cu toate astea, nu reprezintă o problemă atât de serioasă și informată despre rase în madd-media.

PS. Puteam să jur că articolul ăsta nu era așa lung când am început să-l traduc :))

Ce oameni rai
ApreciazăApreciază
Urasc rasisti,de orice etnie ar fi ei…..subiectul a fost interesant asa ca nu mi s-a parut asa lung articolul:)))
ApreciazăApreciază
dar nu-i corect…gazdele emisiunii nu trebuiau in nici un caz sa se comporte in asa fel cand in Brazilia sunt probabil cei mai multi Hidden Cards. Doar s-au facut de ras. Eu sunt de acord cu toate comentariile coreene.
si nici nu trebuiau sa apara acei copii, doar strica imaginea emisiunii
#doyouwantkorea
ApreciazăApreciază