
Pe 1 martie, mulți fani K-pop au descoperit că melodiile lor preferate nu se mai regăsesc pe Spotify. Continuă lectura
Pe 1 martie, mulți fani K-pop au descoperit că melodiile lor preferate nu se mai regăsesc pe Spotify. Continuă lectura
Așa cum ne-a obișnuit, DIVE Studios are numai emisiuni pline de discuții interesante cu idolii din industrie. Jackson nu a avut voie să promoveze solo în Coreea de Sud până acum? Continuă lectura
Anul acesta a adus greutăți pentru toată lumea, fără excepții, și probabil că cei mai mulți își vor aminti de el cu un gust amar. Cu toate acestea, avem noroc. Artiștii noștri preferați au încercat să salveze ceea ce se mai putea și au reușit. Continuă lectura
2020 KPOP
2020, un an atipic, un an în care multe lucruri au fost ciudate, lente în care nu totul s-a mișcat la viteza la care se mișca în trecut, un an trist, dar ceea ce toată lumea speră este să se termine cât mai repede.
Pentru muzică, din punctul meu de vedere, 2020 a fost un an ciudațet și nu prea am avut din ce să îmi aleg când a venit vorba de muzică din toate părțile. La momentul actual piesa preferată a anului este Fever de la Dua Lipa.
BM din KARD împreună cu Lee Jun Hyuk și Lee Sang Min din DSP N lansează piesa „Bad Manners”!
Europenii vor și mai mult K-pop! BTS și Stray Kids au luat mai multe trofee, inclusiv pentru cel mai bun cântec și cea mai bună trupă! Continuă lectura
Dacă l-ați urmărit activ pe BM din KARD pentru o vreme, știți deja despre „Big Tiddy Committee” sau B.T.C. Doar idolii masculini cu mușchi mari sunt potriviți să intre în acest comitet neoficial creat de BM. Continuă lectura
Lista cu situația militară (când au început serviciul militar) a idolilor din ’92 a fost actulizată! Continuă lectura
Popularitatea muzicii k-pop a crescut internațional, iar grupurile își stabilesc tot mai rapid prezența și reputația în străinătate, în afara Coreei. Continuă lectura
Deși există multe lucruri obișnuite văzute în k-pop, cum ar fi majoritatea trupelor care au un lider, pozițiile clare ale idolilor în grupurile lor și altele, există și anumite aspecte care nu se văd mai niciodată. Continuă lectura
Este deja septembrie și dacă stăm să ne gândim, anul 2020 este pe sfârșite, chiar dacă ni se pare că ne-am oprit undeva prin martie.
Grupul mixt KARD, de la DSP Media, a revenit cu albumul „Way With Words” al cărui concept este unul puternic și întunecat.
În această perioadă foarte mulți idoli se pregătesc să își încânte fanii cu munca lor.
Avem multe teasere și clipuri de la Kim Yo Han, KARD, Lovelyz, Jenyer, ITZY, Dreamcatcher și alții! Continuă lectura
DSP Media a transmis un avertisment sever către fanii sasaeng care încalcă intimitatea personală a artiștilor lor. Continuă lectura
Yeeun și Sleeq au dezvăluit că au decis să apară în emisiune după ce au aflat că „Good Girl” nu era doar un concurs!
Nu tuturor le stă bine cu părul albit, însă acești idoli arată surprinzător de bine cu bretonul sau șuvițele din față decolorate! Continuă lectura
l
Big Tiddie Gang are acum și un magazin online de produse cu logo-ul său! B.M din KARD se ajută de gașca de idoli cu pieptul mare pentru a ajuta lupta împotriva cancerului de sân.
Ne apropiem cu paşi rapizi de acele zilele călduroase, iar cu această ocazie am pregătit un clasament cu cele mai bune melodii din lumea k-pop (după părerea mea) care merită să fie ascultate în această perioadă.
Se pare că subiectul în legătură cu mișcarea „#BlackLivesMatter”, care constă în lupta împotriva discriminării rasiale, este unul interzis pentru abordare de către idolii k-pop, cel puțin asta susține BM din KARD.
Mai multe celebrități sud-coreene și-au arătat susținere pe social media pentru mișcarea Black Lives Matter și Blackout Tuesday. Continuă lectura
DSP Media și JTBC Studios se alătură pentru lansarea programului de supraviețuire „Burn Up: Billboard Challenge”. Continuă lectura
Videoclipurile cu coregrafiile melodiilor k-pop au devenit din ce în ce mai vizionate în ultimii ani, deoarece acest gen muzical venit din Coreea de Sud a devenit mult mai cunoscut în toată lumea. Continuă lectura
TikTok a oferit vești bune fanilor K-pop care stau blocați în case din cauza COVID-19 ! Continuă lectura
În ultimii ani, acest gen muzical venit din Coreea de Sud s-a făcut tot mai auzit în toată lumea, iar asta a atras o mulţime de fani.
KARD este una din trupele mixte din kpop. Idolii din trupă sunt mult apreciați, iar popularitatea ce o au face ca turneele lor să fie vândute complet.
Chiar dacă se pare că membrii se împacă bine, în trecut membrii KARD au dezvăluit că uneori poate fi inconfortabil să fie într-un grup mixt. Însă „a fi inconfortabil în preajma cuiva” nu înseamnă „a urî pe cineva”. Deci, de ce se crede că acești doi idoli au o relație mai tensionată? Continuă lectura
Chiar dacă DSP Media Entertainment nu a ajuns în topul „Big 3” – adică una dintre cele mai de succes și populare companii precum SM Entertainment, JYP Entertainment, YG Entertainment și, mai recent, Big Hit Labels – asta nu înseamnă că nu a avut parte de succes. Continuă lectura
Noua emisiune hip-hop de la Mnet, ‘Good Girl: Who Robbed the Broadcasting Station?‘, a dezvăluit teaserele oficiale de tip poster cu participantele: Hyoyeon (SNSD), Ailee, Jamie (Park Ji Min), Cheetah, Yeeun din CLC, Jiwoo din KARD, SLEEQ, Yunhway, Queen Wasabi și Lee Young Ji! Continuă lectura
Noul show al postului Mnet, ‘Good Girl‘ a dezvăluit lista întreagă a participanților! Continuă lectura
De obicei, melodiile promoționale ale artiștilor k-pop primesc cea mai mare atenție, iar asta este de înțeles, deoarece au un videoclip și sunt cele mai promovate. Cu toate acestea, de obicei, celelalte melodii sunt la fel de bune, uneori fiind considerate chiar mult mai bune. Continuă lectura
Majoritatea idolilor k-pop trec prin ani lungi și grei de antrenament înainte de a putea debuta, în sfârșit, într-o trupă. Continuă lectura
Somin și Jiwoo din KARD dezvăluie coregrafiei piesei „Enemy” de pe cel mai recent album, „Red Moon”.
Pe 25 februarie, membrii KARD au fost invitații emisiunii radio „Two O’Clock Date with Muzie and Ahn Young Mi” de pe MBC FM4U.
De câte ori am auzit că un idol își părăsește trupa din „motive de sănătate”, pentru a „pleca la studii” și apoi îl vedem debutând într-un alt grup? De foarte multe! Și acest lucru se întâmplă de când e lumea și… k-pop-ul. Continuă lectura