Silueta lui Kyla din PRISTIN naşte discuţii cu privire la dimensiunile ideale ale femeilor idoli

De la debutul lui Kylaalături de PRISTIN, din luna martie a acestui an, idolul a fost constant sub lupa publicului.

Netizenii au observat că aceasta este puţin mai durdulie decât celelalte membre ale grupului şi au discutat despre care ar fi dimensiunile ideale pentru idolii feminini.

Unii dintre netizeni cred că Kyla este prea grăsuţă pentru a fi membră a unui grup de idoli şi că ar trebui să ţină regim şi să slăbească. Kyla a fost urmărită încă de la început din cauza aspectului său fizic, însă discuţiile pe această temă s-au intensificat după ce PRISTIN a revenit cu ‘SCHXXL OUT‘. Netizenii au scos în evidenţă faptul că Kyla este încă în mod vizibil mai grea decât colegele sale şi că „distruge echilibrul vizual al grupului.”

Au existat numeroase comentarii care au cerut ca aceasta să ţină o dietă: „Ca şi celebritate, vinzi imaginea şi dacă nu poţi avea grijă de corpul tău atunci nu ai dreptul să fii vedetă.”, „Ca idol, să fii grea este de înţeles numai până la un anumit grad dar ea este grasă până şi pentru non vedete”, „Este adevărat că nu arată bine”, „Nu cer să fii slabă băţ. Doar să dai jos puţină greutate ca să arăţi mai bine.”

Pe de altă parte, multă lume crede că este momentul să fie sparte stereotipurile și ideile despre silueta ideală. Aceşti netizeni sunt de părere că nu există nicio problemă cu silueta lui Kyla şi că rolul unui idol este să cânte şi să danseze. Deci idolii nu ar trebui judecaţi prea mult după aspectul lor fizic. Aceştia consideră că idolul arată foarte frumos aşa cum este.

Comentariile acestora au fost critice cu privire la stereotipurile coreene: „Ţara noastră se concentrează prea mult pe aspectul fizic al persoanelor. Şi ce dacă un idol este puţin mai rotunjor? Este ok atâta vreme cât este talentat”. „Adică, cât de slabe vreţi să fie?”

Voi ce părere aveţi despre „dimensiunile ideale” şi criticile netizenilor? Ar trebui ca idolilor să li se impună  anumite dimensiuni? Kyla trebuie să slăbească?

Sursa

 

 

 

 

 

7 gânduri despre „Silueta lui Kyla din PRISTIN naşte discuţii cu privire la dimensiunile ideale ale femeilor idoli

  1. Avatarul lui Juckie20Juckie20

    Dacă vrea sa slăbească de ea tine. E sănătatea ei și dacă așa a fost din naștere nu e vina ei. Aspectul acesta ideal al coreenilor despre idolii ar trebui sa fie mai lejer. Dacă Kyla se simte bine cu corpul ei și nu slăbește pentru ei. Și dacă slăbește sub tensiunea lor o sa i se agraveze sănătatea. Poate sa mănânce sănătos și slăbească excesiv ca sa le facă lor bine și ei nu, asta nu mai tine de public. Adele de exemplu are talent cu (,) caru, dar aspectul ei nu e cum al altei vedete. Și toată lumea o apreciază pentru voce și ceea ce e.(Nu am criticat-o pe Adele și nici nu intenționez) La fel e și în cazul Kyla, sa fie fericita cum e ea. Asta contează cel mai mult. Și mie nu mi se pare grasa. Da, e mai plinuta FATA de celelalte fete care sunt băț. Sunt de partea Kylei.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. Avatarul lui YeRimYeRim

    Ascult Pristin încă de la debut și pot să spun că ea este una din preferate.
    Îmi place vocea ei și cum arată.
    O prefer pe Kyla mai mult decat pe Kyulkyung pentru că după părerea mea ea are ceva special care mă atrage.
    Îmi place faptul sparge bariera asta a perfecțiunii.
    Dacă ea se simte bine în corpul ei, atât contează.
    E încă mică, are timp să slăbească.
    Nu vrea să sufere din cauza commurilor răutăcioase și să înceapă o dietă dură sau mai rău să părăsească trupa.
    Sunt alături de ea și totodată și de Pristin.
    Fighting Kyla!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. Avatarul lui Dana'sDana's

    Mi-ar placea la nebunie sa se sparga acest steriotip si idee despre siluieta ideala. Sunt multi idoli de sex feminin, dar si masculin care isi pun sanatatea in pericol sau se imbolnavesc din cauza acestei idee prosteasca.
    Auzi la ei, daca nu esti slaba bat n-ai dreptul sa fi vedeta, am ramas masca la acesl comentariu.
    Sunt de paretea Kylei, clar. E adevarat ca e ceva mai dolofana, dar nici hainele alea nu o avantajeaza si nu mai vb de faptul ca restul membrelor sunt slabe. Normal ca-ti sare in ochii.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. Avatarul lui YunaYuna

    E perfectă aşa cum e,nu inteleg cum pot ăia sa-si dea cu părerea despre un om si sa-i zica că „Nu are dreptul să devină idol”Ăia ori sunt comunisti ori n-au ce face cu viaţa lor ,să o lase in pace ,până la urmă kpopul nu e despre fete persoane slabe si bine îmbrăcate ,ci despre talent ,si hainele alea nici de cum n-o avantajează ,ii scoate un evidenţă părţile mai plinute ,nu ii inteleg pe ce-i care aleg hainele fetelor,la ele mereu văd fuste scurte si bluze, tricouri peste buric ,ori le pui corpul in evidenţă ori talentul ,si eu cred că talentul contează aici ,nu cred că contează cum arăţi atâta timp cât ai talent ,dar ce pot să zic ,asta-i Coreea de Sud,si sunt multe grupuri de fete care atrag atenţia mai mult pentru corp de cât talent,asta e problema la coreeni ,prea multe haine scurte si tipe slabe ,dacă apar fete mai plinute in haine scurte se iveste un sir de critice de ne descris ,păcat de talente

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  5. Avatarul lui AlexandraAlexandra

    Urasc ideea de a te incadra intr-un tipar fizic pentru a fi idol. Exagereaza mult, pentru o femeie idol se vrea ca la o inaltime de aproximativ 1.67 sa aiba 45 de kilograme. Pai scuzati-ma, dar nu se numeste corp ideal, se numeste anorexie.
    Mie nu mi se pare grasa, da, are formele putin mai voluminoase, dar nu atat cat sa fie criticata si obligata sa slabeasca.
    Incetati sa promovati trupurile scheletice!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  6. Avatarul lui DefollDefoll

    Adevărul este ca arata destul de ciudat in comparație cu celelalte membre, sincer ar putea slabi 5 kilograme sau poate chiar mai mult. Într-adevăr, comentariile netizenilor nu sunt ok, dar, haideti sa recunoaștem, mie mi-a cam ieșit în ochi și am putut spune ca ar trebui sa slăbească puțin. Nu e vina ei, dar serios acum arata cam ciudat față de restul

    Apreciază

    Răspunde
  7. Avatarul lui naomis9402naomis9402

    E adevărat ca nu arata cel mai bine , dar asta tine de ea si noi ca fani ar trebuii sa o intelegem …..pe de alta parte uni fani o zic pentru sănătatea ei , dar poate chiar asta e problema (nu avem de unde sa stim) . Dar totusi atâta timp când cânta bine si se descurca cu dansul e ok , nu ? Kyla fighting !❤

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Alexandra Anulează răspunsul