
Postul SBS a lansat un nou serial, „Temperature Of Love”, cu o audienţă record încă de la debutÎn 18 septembrie, serialul „Temperature Of Love” a debutat cu cea mai mare audienţă din intervalul orar, surclasând „The King Loves”, în care joacă Yoona şi Siwan, sau “Girls’ Generation 1979” . În total, drama a obţinut 8 procente de rating naţional din prima zi.

Centrat în jurul a patru personaje ce se intersectează şi dau naştere unor poveşti de iubire, în mijlocul unor dileme legate de viaţă, muncă şi destin, serialul SBS a început cu dreptul.
Actorii principali aleşi pentru a juca în rolurile principale din serial sunt temperamentala Seo Hyun Jin (cunoscută pentru rolurile din „Another Oh Hae Young” şi mai recentul „Romantic Doctor, Teacher Kim”) şi Yang Se Jong.

Astfel, necunoscutul până acum Yang Se Jong, în vârstă de numai 24 de ani, devine personajul principal al unei poveşti ce pare fi una de succes. Ascensiunea actorului a fost una fulminantă.
În numai 2 ani de la debutul pe micile ecrane, Yang Se Jong primește un rol principal într-un serial anticipat și extrem de titrat.
Yang Se Jong a intrat în anul 2012 la Universitatea Naţională de Arte din Coreea, la secţia de teatru şi film, fiind pasionat de actorie.
Până în anul 2015, el era un student care a obţinut un contract de modeling datorită aspectului său fizic mai mult decât plăcut.
În 2016, Yang Se Jong apare pentru prima dată într-un serial. El a obţinut un rol secundar în drama „Romantic Doctor, Teacher Kim”, în care partenera sa de acum, Seo Hyun Jin, a jucat rolul feminin principal. Rolul său din serial, unde a interpretat un doctor tânăr şi arătos, cu o personalitate mascată de indiferenţă, a atras atenţia. Drept care, acest rol a fost începutul succesului pentru Yang Se Jong.

Imediat a urmat un rol dublu în serialul „Saimdang: Ligths’ Diary”. Aici a jucat rolul personajului din tinereţe interpretat de Song Seung Hun, şi al unui detectiv din timpul prezent. Din punct de vedere cronologic, filmările pentru acest serial au fost în intervalul 2015-2016, serialul fiind pre-produs, deci putem considera că primul rol al lui Yang Se Jong este acesta.

A urmat un rol triplu, în drama „Duel”, din 2017, unde a interpretat două clone misterioase şi pe individul după care au fost făcute clonele. Publicul a fost impresionat de modul în care actorul a reuşit să dea viaţă cele 3 personaje pe care le-a avut de interpretat.

La un calcul simplu, actorul a interpretat, într-un singur an, şase personaje, în trei seriale!
În „Temperature Of Love”, acesta joacă rolul unui bucătar gourmet. Producătorul serialului a fost foarte mulţumit de alegerea făcută pentru ambele personaje principale, şi l-a lăudat foarte mult pe Yang Se Jong, pentru dedicaţie şi modul în care se pregăteşte pentru rol (printre altele, învăţând să gătească pentru rol, actorul a descoperit că este talentat şi la bucătărie, deoarece reţetele de mâncare îi ies de la prima încercare!).

Dacă v-am stârnit interesul cu privire la acest actor absolut necunoscut în urmă cu doi ani, și nu ați început încă să vă uitați la „Temperature Of Love„, puteți urmări mai jos trailerul serialului:
Surse: dramafever, soompi

Cred ca o sa fie pe lista mea de drame,am zarit-o pe Jo Bo Ah :))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: 5 actori tineri hot pe care trebuie să îi cunoașteți! | K-pop Romania