
Anterior, s-a raportat că reprezentanții canalului Mnet, care se ocupă de producerea programului de supraviețuire ”Idol Schhol”, încă nu au reușit să găsească o agenție de divertisment, care să se ocupe de promoțiile vitorului grup. Ei bine, se pare că problema a fost soluționată.
Pe 29 septembrie, un purtător de cuvânt al postului de televiziune Mnet a raportat pentru presă că agenția care se va ocupa de activitățile noii trupe de fete, foarmate din 9 membre, este nimeni alta decât – Pledis Entertainment.
Sub protecția agenției Pledis Entertainment există artiști precum: Seventeen, PRISTIN, NU’EST, After School, etc.

Eu stiam ca Boyfriend sunt sub protectia agentiei Starship nu Pledis.
ApreciazăApreciază
opss, am facut o gafa, mersi ca mi-ai spus 🙂
ApreciazăApreciază
imi e frica ca pledis sa nu faca o gafa din nou acum ca va avea 4 trupe la activ ci nu 3
ApreciazăApreciază