
Cântăreţul/ actorul Lee Seung Gi a fost oficial eliberat din serviciul militar obligatoriu.
Vedeta a salutat fani și presa cu un zâmbet mare pe față, arătând minunat ca întotdeauna în uniforma militară în dimineața zilei de 31 octombrie, la aproximativ ora 9 AM KST.
El a spus în timpul interviului său acordat presei: „În timpul serviciului meu, am trăit cu nenumărate fantezii în capul meu despre ceea ce aș face sau ce aș vrea să fac după eliberare, dar acum că am fost efectiv eliberat, nu am gânduri speciale în capul meu. Chiar și acum, după ce am primit scrisoarea de eliberare și insigna mea de soldat și fiind în fața tuturor, nu cred că e real. Cred că după ce mă voi întoarce acasă și-mi voi saluta părinții, atunci voi putea să accept realitatea. În ansamblu, am reușit să mă întorc în siguranță fără nici un fel de leziuni datorită iubirii și sprijinului vostru din acest timp, și am reușit să primesc multă energie bună în forțele speciale. Cu această energie și cu tot ce am învățat, mă voi pregăti pentru a vă saluta pe toți cât mai repede posibil cu munca. Vă mulţumesc tuturor celor care au ieșit azi să mă întâmpine. Sunt recunoscător că oamenii m-au așteptat atât de mult. Mă voi pregăti din greu pentru a răspunde anticipării. Mulțumesc.”


- [+2.168, -36] Nu s-a shimbat deloc … felicitări ~~ mă bucur să-l văd zâmbind așa
- [+1,346, -32] Felicitări!
- [+1,124, -39] Seung Gi s-a întors!
- [+1.059, -42] E la fel de frumos
- [+743, -36] Felicitări ㅠㅠ
- [+158, -8] ㅋㅋㅋ A fost doar un an și 9 luni, dar parcă au trecut 3 ani, a durat atât de mult
- [+132, -10] A trecut atât de mult de când am văzut acel zâmbet fericit, felicitări
- [+125, -11] Ce frumos e
- [+101, -9] Parcă au trecut 36 de luni
- [+91, -6] Felicitări ㅎㅎㅎ
Bun venit înapoi, Lee Seung Gi!
Sursa: allkpop, netinzenbuzz

Bine ai revenit, baiat minunat! Abia asteptam sa ne ‘plictiseasca cu aparitiile lui dese la TV’, asa cum glumea azi 🙂 ❤
ApreciazăApreciază
In sfarsit!Parca a trecut un secol!Astept cu nerabdare urmatorul serial!
ApreciazăApreciază