Odiseea „A Korean Odyssey” continuă cu noi investigaţii

Reprezentanţii protecţiei muncii au pornit o anchetă suplimentară!

În data de 2 ianurie, Ministerul Muncii din Coreea de Sud a oferit un  nou comunicat oficial:

„O rundă de inspecţie la platourile de filmări de la A Korean Odyssey” a fost încheiată şi în următoarele două zile se va realiza o investigaţie suplimentară şi vor fi chemaţi şi membrii staff-ului. După aceasta, se va lua o decizie cu privire la platourile de filmare ale „A Korean Odyssey””.

Reamintim că, în data de 23 decembrie, un membru al staff-lui a fost accidentat extrem de grav după ce a căzut pe platourile de filmări ale dramei A Korean Odyssey”,  de la o înălţime de pestre 3 metri, în timp ce umbla la un candelar fixat în tavan. După acest incident nefericit, Uniunea Naţională a Lucrătorilor din Media şi echipa MBC Art au chemat Ministerul Muncii şi al Protecţiei Sociale pentru că au presupus că primul episod al dramei „A Korean Odyssey”a fost difuzat încercând să fie ascuns incidentul.

În 28 şi 29 decembrie, a avut loc o inspecţie la locul incidentului şi a fost confirmat faptul că echipa e management de la „A Korean Odyssey” a continuat filmările fără să amelioreze condiţiile de muncă. Tavanul era prost fixat iar holurile înguste de la platourile de filmare erau întunecate şi periculoase. După acest incident extrem de grav, ar fi trebuit luate mai multe măsuri de siguranţă la filmări, ceea ce nu s-a întâmplat. Uniunea Naţională a Lucrătorilor din Media a subliniat faptul că motivul accidentului trebuie scos la lumină pentru victimă. Echipa de la MBC Art a depus de asemenea o plângere la poliţie.

„A Korean Odyssey”a fost o drama extrem de aşteptată de către public, datorită castinguluie excelent şi revenirii lui Lee Seung Gi pe micile ecrane, după armată, dar este posibil ca acum spectatorii să îi întoarcă spatele. Atât accidentul cât şi încercarea de a-l muşamaliza incită nemulţumirea fanilor.

Echipa „A Korean Odyssey” a anulat filmările din 28 şi 29 decembrie din cauza inspecţiei şi a amânat difuzarea episodului 3 programat pentru 30 decembrie. Filmările au fost reluate în 1 ianuarie, dar nu a fost încă confirmat dacă următorul episod va fi difuzat.

De asemenea, trebuie precizat faptul că, în urma celor întâmplate cu acest serial, la sfârşitul anului 2017, mai multe posturi TV au decis să ia o pauză din difuzarea dramelor actuale, din cauza întârzierilor avute cu filmările şi producţia şi de teama unor probleme ce s-ar putea isca cu reprezentanii de la protecţia muncii.

Sursa: hancinema

 

3 gânduri despre „Odiseea „A Korean Odyssey” continuă cu noi investigaţii

  1. Avatarul lui EmmEmm

    Oh, sper sa se reia mai repede drama. Pur și simplu o ador, nu credeam ca o sa ma prindă asa de tare, dar… Uau, e geniala, sa nu mai spun de Lee Seung Gi care este unul dintre actorii mei preferați și în sfârșit apare din nou într-o drama uimitoare 😍

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. Avatarul lui Anda MarinAnda Marin

    Am inteles ca s-a mai filmat in aceste zile, insa in alte locatii si nu pe platoul cu probleme. Asteptam rezolvarea problemelor, asigurarea securitatii tuturor celor prezenti la filmari si reluarea filmarilor. Discutiile se vor mai potoli cand cei responsabili de accident vor fi trasi la raspundere si daca drama va fi in continuare buna, publicul o va privi. Multa sanatate ranitului, succes dramei!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Răspunde-i lui oanamp11 Anulează răspunsul