
IU a apărut la emisiunea de știri a postului JTBC și a acordat un interviu în care a vorbit despre cariera ei muzicală de peste 10 ani și multe altele.
La interviu, IU a fost întâmpinată de către șeful postului JTBC și de Sohn Suk Hee, unul din crainicii cei mai iubiți și respectați din Coreea de Sud, care i-au spus: „Au trecut șase ani de când am realizat ultima dată un interviu cu IU. De vreme ce suntem în ianuarie 2018, am realizat acest interviu ca un fel de cadou de Anul Nou. S-au schimbat multe în șase ani.” La care IU a răspuns: „Cu siguranță. S-au schimbat multe. Atunci aveam 19 ani, acum am 26”. Son a reacționat: „Eu am îmbătrânit și IU a crescut.”

Cei doi realizatori au început interviul cu ultimul succes a lui IU: Marele Premiu de la „Golden Disc Awards” din 10 ianuarie. Iată câteva întrebări și răspunsuri din timpul interviului:
Î: A fost anul 2017 cel mai bun din viața ta? Mă gândesc că anul în care ai primit așa mare dragoste de la public ar putea fi anul în care ai cântat „Good Day”.
R: Anul trecut a fost cu siguranță un an bun pentru mine. Pentru că am fost iubită pentru un album pe care l-am produs eu de una singură, a fost mai mult decât satisfăcător. Au trecut deja 10 ani de la debutul meu, deci simt că am devenit mai apropiată de public de parcă m-ar fi primit spunând „Ai venit aici din nou!”.
Î: Ai vorbit de moartea lui Jonghyun din SHINee la discursul tău de acceptare a premiului. Chiar ai întrebat dacă poți spune mai multe, și ai mai stat să vorbești cinci minute suplimentare despre el. A fost foarte emoționant. Este ceva în plus ce ai dori să mai spui și nu ai putut spune la acel moment?
R: Mai mult decât să comentez, doar sper că mesajul meu a fost trimis bine. Am fost confuză și m-am simțit de parcă comentariile mele mergeau în toate sensurile.
El a fost un prieten care a debutat în același an ca și mine. Am visat aceleași vise, am fost confruntați cu procese similare și am crescut împreună. Am avut regrete grele gândindu-mă că nu am fost acolo pentru el. Și nu numai eu. Mulți alți artiști au purtat aceleași regrete în ei. Am fost cu ei la multe spectacole de sfârșit de an la care a trebuit să evoluăm. Mi-am dorit doar ca nimeni să nu sufere așa o durere profundă. De asta am împărtășit acest mesaj, sperând să le transmit aceste sentimente sincere.
Î: Știu că ai scris multe cântece de pe ultimul tău album, dar dintre toate cântecele pe care le-ai scris, care este cel mai special?
R: Cred că ‘Through the Night’. Acest cântec a fost scris când sufeream de insomnie. ‘Through the Night’ a fost scrisă din gândurile mele că, pentru a-mi exprima iubirea pentru o persoană pe care o iubesc, i-aș ura „somn ușor”. Sunt cea mai fericită atunci când oamenii îmi spun că pot adormi în timp ce ascultă acest cântec.
Am suferit de insomnie de ceva vreme. Cred că multe celebrități suferă de insomnie din cauza unui mod a dormi care este neregulat, din cauza programelor noastre încărcate.
Internauții au avut o reacție extrem de pozitivă în urma ascultării interviului lui IU, care a fost lăudată pentru decență, coerența răspunsurilor și naturalețea sa. Totodată, fanii au fost încântați de interacțiunea dintre artistă și cei doi jurnaliști.
Sursa: hancinema

Mă impresionează faptul că ea vorbeşte foarte mult despre el ,asta mă face să o plac din ce în ce mai mult
ApreciazăApreciat de 1 persoană