
Se pare că noua revenire de la iKON este un adevărat succes, cel puțin asta demonstrează rezultatele obținute de băieți!
Pe 25 ianuarie, trupa iKON a lansat cel de-al doilea album complet, intitulat ”RETURN”. Noul album al băieților include 12 melodii, printre care și cea de titlu, ”Love Scenario”. La scurtă vreme după lansare, atât albumul, cât și melodia de titlu au arătat rezultate impresionante comparativ cu revenirea din 2017. ”RETURN” s-a clasat pe prima poziție în topul Hanteo la capitolul vânzări de albume. În plus, acesta a luat cu asalt topurile iTunes din 17 țări, printre care și România.
În ceea ce privește ”Love Senario”, aceasta a urcat treptat în clasamente ocupând poziții de lider în topurile iChart, Bugs, Genie, Melon și Soribada, singurele topuri care se pare că nu vor să cedeze sunt Naver și Mnet, unde piesa se clasează pe locul 4 și 2.
Un alt rezultat impresionant înregistrat de ”Love Scenario” ține de ascultătorii unici. Potrivit rapoartelor, piesa a adunat peste 650.200 de ascultători în doar o zi de la lansare, 41.3% dintre aceștia fiind bărbați, iar 58.7% femei. 49% dintre cei care au ascultat melodia au vârste cuprinse între 20 și 30 de ani.
Mai mult, iKON este prima trupă de băieți care reușește timp de 2 zile la rând să se mențină pe primul loc în topul Melon, după schimbările suferite de clasamente în 2017.
Felicitări, iKON.

Internauții coreeni sunt impresionați de noul album al băieților, aducând grupului doar cuvinte de laudă.
[+2523, -206] iKON are peste 700 mii de ascultători unici. Am auzit că acesta este al doilea grup după Big Bang … incredibil. Știam că vor reuși. Membrii sunt foarte talentați, incredibili.
[+1717, -93] Succes!
[+1565, -89] Vă descurcați bine. Sunt fericită!
[+1476, -73] Știam că vor reuși^^ Mândră!!!
[+1399, -76] iKON, super-geniali!! iKON, succes!!! itunes ㅠㅠㅠㅠ
[+392, -19] Hai să câștigăm, iKON.
[+367, -18] Am încredere în muzica de la iKON.
[+359, -16] Melodia de la iKON e cu adevărat bună.
[+320, -15] Piesa e într-adevăr bunăㅋㅋㅋ E un cântec memorabil și, surprinzător, ei sunt primii printre concurenții puternici. YG nu trebuie să se oprească, la fel cum a făcut în era ‘My Type’, nu degeaba se spune, bate fierul cât e cald!
[+308, -15] Melodiile de la iKON sunt bune, evident că vor fi primele în topuri. De această dată melodia de titlu e o operă de artă. Vă rog, continuați să lansați mai multe piese de agest gen~~~

Ma bucur pentru ei 😀 👏🤗 Oricum pe maine e gata. O revenit Red Velvet si probabil va domina 😁
ApreciazăApreciază
Sunt mândră de ei. 😊
ApreciazăApreciază