Versuri: Singularity – V (BTS)

Singularity

V

Acel sunet când ceva se sparge
Mă face să mă trezesc din somn
Un sunet care nu sunt familiarizat cu el
Încerc să-mi acopăr urechile, dar nu pot dormi

Durerea din gât se face mai puternică
Încerc să spun ceva, dar
Nu am voce
Încă o dată, azi aud acel sunet din nou

Sunetul acela se aude din nou
Se crapă din nou pe acest lac îngheţat
Tu ştii că m-am aruncat în acel lac
Ştii că mi-am îngropat glasul pentru tine
Pe lacul de iarnă în care am fost abandonat

S-a format o gheaţă groasă
Chiar şi în visul în care am intrat pentru un timp scurt
Durerea mea agonizantă este în continuare aceeaşi
M-am pierdut pe mine?

Sau te-am câştigat pe tine?
Deodată, alerg către lac
Şi, acolo în el, e faţa mea
Te rog, să nu spui nimic

Mi-am scos mâna ca să-ţi acopăr gura
Dar, în cele din urmă, primavara va veni într-o zi
Gheaţa se va topi şi se va duce
Spune-mi dacă vocea mea nu e reală

Dacă n-ar fi trebuit să mă arunc
Spune-mi dacă şi această durere nu e reală
Ce trebuie să fac atunci?

4 gânduri despre „Versuri: Singularity – V (BTS)

  1. Yuki

    Nu toți pot să înțeleagă versurile,eu una mă regăsesc în versuri mă lupt,mă zbat pentru un strop de speranță dar mereu ascult vocea lui și trece.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s