Organizatorii de la „Lotte Family Concert 2018” au înfuriat publicul coreean?

Imagine similară

Pe 22 iunie a avut loc prima parte a concertului „Lotte Duty Free Family Festival”, unde au evoluat Sunmi, BTS, B1A4, Black Pink, BTOB și alții. Din păcate, spectacolul nu a satisfăcut așteptările fanilor, și asta doar din punct de vedere a nivelului de organizare.

Potrivit internauților care au participat la eveniment, personalul responsabil de desfășurarea concertului a avut o atitudine mai puțin plăcută față de artiștii participanți, dând dovadă de neprofesionalism. După ce au observat că organizatorii au arătat o lipsă de respect față de Black Pink, întrerupându-i programul, mai multe detalii găsiți aici, spectatorii au văzut că și alți artiști au avut de suferit.

În videoul de mai jos se poate observa cum în timpul prestației de la BTS cu melodia „Airplane Pt.2”, personalul a uitat să aducă un al doilea microfon pe scenă, cel al lui Suga. De fapt, în timpul acestei evoluții, microfonul cu pricină face parte din coregrafie, iar absența acestuia a fost sigur vizibilă. De asemenea, problemele tehnice în legătură cu microfoanele artiștilor n-au lipsit de la eveniment.

Internauții coreeni s-au arătat destul de nemulțumiți de atitudinea nepoliticoasă pe care a avut-o personalul față de artiști. În cele din urmă, oraganizatorii și-au cerut scuze sincere pentru cele întâmplate, postând un mesaj pe pagina oficială a festivalului.

sursa

9 gânduri despre „Organizatorii de la „Lotte Family Concert 2018” au înfuriat publicul coreean?

    1. Avatarul lui Get a fancy 👐✌complexity

      Păi le-au pus primele sa poată încheia ele mai repede bcs Jennie trebuia sa plece la o prezentare Channel
      Din cauza faptului ca mulţi din fani nu erau acolo nush de ce ,au trebui sa le oprească la Forever Young apoi au plecat bcs da Jennie a trebuit sa meargă la prezentare Channel

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  1. Avatarul lui Dana'sDana's

    Mi se pare pur si simplu bataie de joc fata de oamenii aia care isi dau sufletul pe scena, tot odata si de cei care au participat la concert. I-au durut drept in fund.
    BTS au dat dovada inca o data de profesionalism si pricepede, iar pe BlackPink le-au scos de pe scena parca erau niste intruse.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Avatarul lui BulletproofBulletproof

    Au mai făcut o gafă. Aparent în timp ce BTS cântau Speing Day, au pus câteva secunde pr fundal Stay de la Blackpink… În caz că nu erau destule gafe. Dacă era vorba de vreun concert pricăjit, era ceva, dar Lotte era cu pretenții…

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
      1. Avatarul lui DumiDumi

        Da. Chiar asa.😬 Si eu m-am enervat cand am vazut ce au facut, mai ales la un asemenea concert. Daca oamenii n-au venit la timp vina lor, dar nu opresti concertul, iar la BTS a fost chiar culmea. Imi era mila de ei, dar s-au descurcat.😠😠😠

        Apreciat de 1 persoană

        Răspunde
  3. Avatarul lui I love ParkI love Park

    Mi-a fost milă mai tare de Yoongi,căuta microfonul şi nu-l găsea nu mai ştia ce să facă săracul.Şi m-am enervat la culme când le-au dat jos de pe şcenă pe Blakpink,ce nepoliticos din partea lor😒.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. Avatarul lui Denisa DiaconuDenisa Diaconu

    Lui Namjoon i-au dat un scaun… Era sa cada de pe el (aluneca scaunul).
    In cazul Blackpink,nu puteau sa mai astepte 1 minut ca sa termine piesa?Era atat de dificil sa astepte 1 minut?
    in plus,BP a urcat pe scena dupa 10 minute dupa ce concertul incepuse,dupa 10 minute dupa ce lumea trebuia sa fie intrata la concert.E numai vina celor de la LOTTE.
    Tot respectul meu pentru toti artistii care au performat aseara pe scena Lotte si ne-au oferit performante de calitate in ciuda dificulatatilor.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Răspunde-i lui Dumi Anulează răspunsul