Colaborarea lui Lay din EXO cu Huawei a ajuns la final!

După ce au fost semnalate mai multe nemulțumiri în legătură cu modul în care s-a desfășurat contractul dintre Lay și compania Huawei, fanii sunt bucuroși că această colaborare a încetat.

Lay a lucrat cu gigantul chinez Huawei încă din octombrie 2016 pentru promovarea liniei de produse Line. Însă fanii idolului s-au plâns de faptul că compania chineză nu a fost corectă cu Lay. Recent, compania a anunțat unilateral că Lay este „primul partener” al său, fără a spune ce rol exact i-au acordat acestuia pentru viitor, fapt care a rămas un mister și pentru echipa lui care îl manageriază.

Imediat, cei de la Huawei au revenit cu și mai multe precizări, care i-au enervat pe unii fani, spunând că parteneriatul anunțat nu îi va acorda lui Lay beneficii suplimentare cum ar fi acțiuni sau alte bonusuri, care s-ar oferi în mod normal în asemenea situații.

Fanii au tras concluzia imediat pe rețelele de socializare că Huawei a luat o decizie care îl implica pe Lay fără să îl anunțe și pe acesta.

Ulterior, au circulat zvonuri că Huawei ar fi plătit bloggeri și persoane cu conturi false să îi discrediteze imaginea lui Lay pe Weibo și pentru a ataca fanii care au comentat în mod negativ situația respectivă.

În urma situației create, mesajul hashtag #HuaweiRespectLay a ajuns trend la  #4 pe Twitter în Coreea.

Spre bucuria fanilor, echipa lui Lay, Yixing, a comunicat că contractul dintre idol și Huawei a ajuns la final:

*

Iată traducerea comunicatului:

„In 2016, Yixing a dat mâna cu Nova și a dat mărturie nașterii și creșterii brandului. De atunci, imaginea excelentă a lui Yixing de idol și capacitatea lui de a deveni și mai mult au întărit valoarea brandului și fanii lui Yixing au devenit la rândul lor consumatori Nova.

În acele zile, Yixing a lucrat îndeaproape cu Nova și au crescut împreună. Ambele părți s-au respectat reciproc în termenii contractului și colaborarea a fost întotdeauna una care a mers bine, fără probleme. Yixing nu a dezamăgit Nova și le-a mulțumit și fanilor săi pentru susținere și pentru că l-au însoțit.

În 2018, odată cu noua etapă a dezvoltării în care Yixing și Nova urmează să intre, ambele părți am decis să încheiem colaborarea pe care o avem în baza respectului reciproc.

Dorim cu sinceritate ca Nova să aibă mult succes.

Celor care se vor întâlni în viitor din nou, este un rămas-bun pentru acum, și să ne revedem în viitor.” 

Sursa 1 Sursa 2

 

2 gânduri despre „Colaborarea lui Lay din EXO cu Huawei a ajuns la final!

Răspunde-i lui Dumi Anulează răspunsul