Ce nu vă place la Coreea de Sud?

Suntem în mijlocul verii și cum totul e frumos (sau așa ar trebui), pentru că vacanță, odihnă, muzică și seriale :)) Eu sunt curioasă ce nu vă place la Coreea. Poate să privească orice aspect legat de această țară (societatea, industria entertainmentului, politica etc) Chiar dacă știu că mai toți iubim Coreea de Sud și ne dorim ca într-o zi să ajungem să o vizităm, există și lucruri negative.

Deci, întrebarea mea – Ce nu vă place la Coreea de Sud? – Numiți unul sau multe aspecte care nu vă plac atât de mult la această țară.


Pentru mine, ar fi:

  • sistemul de învățământ – mi se pare mult prea stresant și încărcat. Se pune multă presiune pe elevi/studenți, iar aceștia ajung să stea la școală 10 ore, pentru că pe lângă ore, aceștia mai fac pregătiri pentru anumite materii și iau și lecții de muzică. Unii ajung să fie atât de epuizați psihic, încât ajung să nu mai aibă încredere în sine, se dezapreciază și o parte ajung să se sinucidă. Nici părinții nu ajută foarte mult, că vor rezultate de top de la odraslele lor.
  • gândirea oamenilor despre idoli – cred ca e unul dintre puținele lucruri pe care nu le voi putea înțelege vreodată. Percepția coreenilor despre idoli e una foarte diferită de cea pe care o au fanii internaționali, deoarece noi îi privim ca pe niște artiști care au dreptul la viață privată, dar cei din Coreea, o parte mai mare sau mai mică, îi privesc mai mult ca pe niște ”obiecte” care trebuie să le satisfacă plăcerile, să-i distreze. Nu au voie să bea, să fumeze sau doamne ferește să îi vezi cu un iubit/iubită. (Bine parcă lucrurile s-au mai ameliorat puțin, dar foarte)
  • cel mai mare, are dreptate întotdeauna – nu mi se pare corect, deoarece se crede că dacă ești mai mare, știi mai multe și mai mereu ai dreptate. Plus, trebuie să fii respectat de către toți.
  • trebuie să bei chiar și atunci când nu mai poți – cred că acest aspect ține de diferența de cultură. E acea situație când stai la masă și dacă cineva mai mare ca tine, îți pune un pahar de băutură, tu nu-l poți refuza, pentru că nu e frumos și respectuos. Scuză-mă dacă nu mai vreau și nu mai pot să beau, nu mai beau :)))

16 gânduri despre „Ce nu vă place la Coreea de Sud?

  1. Avatarul lui AdiAdi

    Standardele de frumusete mult prea exagerate la fete (maxilar ascutit, piele alba, fata mica, slaba, picioare lungi, nas mic, ochi mari etc)
    Diferenta intre grupurile de fete si baieti si faptul ca unele lucruri sunt normale la grupurile de băieți, iar daca fetele fac acele lucruri sunt acuzate (exemplu: glumele si tachinarile intre idoli, la baieti sunt normale si la ordinea zilei, dar cand jennie facea niste glumițe cu lisa a inceput lumea sa arunce cu hate)
    Nu imi place mentalitatea învechită a lor, multi inca considera ca sa fumezi e crima sau daca ai tatuaje esti pușcărias.
    Sistemul de invatamant, pe langa ca este strict cum ai menționat tu in articol, ma deranjează faptul ca daca nu esti la o universitate de top atunci este un nimeni. Coreea este si in primele 3 tari cu cea mai mare rata de suicit printre tineri fix din acest motiv.
    Faptul ca fanii inca au impresia ca un idol le apartine si ca el nu are voie sa aiba o viata amoroasa care de altfel este normala pentru varsta lor.
    6.Faptul ca ei consideră ca daca nu mănânci mult=nu esti sănătos. Mâncarea lor este foarte buna, am incercat-o, dar eu personal ma satur repede. Inca nu inteleg cu unii pot mânca atata. Ma deranjează si faptul ca daca mănânci repede=manânci bine, absolut gresit, e chiar nesănătos.
    Faptul ca idolii sunt tratați ca pe niste masini ce fac bani si ca multi nu primesc absolut nimic dupa ani de lucru. In romania e mai simplu, fiecare artist face ce vrea, iar profitul le intra in buzunarel, nu degeaba are delia genti de zeci de mii de euro( stiu ca si idolii au, dar sunt cumpărate de agenție).
    8.Engleza este vorbită de foarte putini oameni. Pentru ei engleza este un lucru incredibil, dar la noi cu engleza nu mai faci nimic in ziua de azi, toti o stiu cel putin la nivel de supraviețuie.

    Apreciază

    Răspunde
      1. Avatarul lui AdiAdi

        Dar asta nu inseamna ca trebuie sa judeci. Cat timp persoana e majora este strict problema lui daca fumează sau nu.
        Eu nu fumez, dar am multi prieteni care fumeaza si nu consider asta ceva rau, fiecare face ce vrea.

        Apreciază

        Răspunde
    1. Avatarul lui JuliettaJulietta

      Intradevar. Mereu privesc shows unde idolii maninca. De fiecare data cind baga in gura jumatate din noodles ce sunt acolo si se forteaza sa le incapa ma irita. Nu pentru ce asta? Sunt sigura ca ii doare muschii la gura si ca nu amesteca mincarea bine prima de a o inghite, asta nu face bine sanatatii.
      Apoi la ei Chiar daca tu faci o dieta sanatoasa, in fata camerelor parca orice idol e obligat sa arata cit de mult maninca. Este cultura ca esti mai placut daca maninci mult si esti slab.
      Numi place si mentalitate, au stereotipuri mari dar cred ca e normal fiindca nu au asa multi straini din toate partile lumii.
      Si sunt iritata de cum impun ei casnicia: adica e un singur model, barbatul e seful familii, femeia trebuie sa asculte de el si de parintii lui. Si Chiar faptul ca daca fetele sa intilnesc de multe ori e rau, dar poate nu le merge.
      In fine: sotul poate violenta sotia si lege aproba. Daca cineva violenteaza in stare de ebrietate pratcic justificat.

      Apreciază

      Răspunde
  2. Avatarul lui anka1723anka1723

    Sunt de acord cu primele trei argumente aduse de tine si as adauga si gradul ridicat de hate. Cand vine vorba de hate coreeni sunt prea de tot….a da,sunt de acord si cu ultimul argument dar voi face o glume ironica(si destul de nesarata), daca ar fi asa si la moldoveni nostri la fel nustiu daca sar supara:))
    Si normal nu.mi place ca e prea departe de noi

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui JessicaJessica

    Obsesia pt operațiile estetice 😬😡👎❗❗❗
    Cei/cele mai frumoși/frumoase sunt considerați cei cu o droaie de operații! Adică stai puțin, ce apreciezi? „buna calitate” a operaților? Sunt ridicați in slavi in topuri si io mai stiu eu unde plastificatii! Îmi vine sa rad 😂
    Mânci mult ești nesănătos. Ești slab ești sănătos. Ești slab acuma zic slab corect ar fi schelet! ești sănătos. Pe bune? Eu cum manc cat vreau si ce vrea si sunt sănătoasă?!😱 Înălțimea pe care o am cere si kg pe care le am. Nu sunt grasa. Sunt voluptoasa, dar na daca m-ar vedea vreun im de pe acolo ar zice ca is grasa cea ce mi se pare stupid. La noi, ăștia de prin afara Asiei, ăștia normali cum îmi place mie sa zic apreciem o femeie care sa fie femeie in adevăratul sens al cuvântului. Cum se zice ” sa am pe ce pune mana/ sa am ce prinde/ sa nu te pierd in pat ” La noi daca vedem una cu putina slăninuță sau sunculita nu o „omoram” si ne uitam ca la a 8- a minune a lumii😂😉 Acolo bărbați/femei toți is slabi! Adică tu bărbat sa ai si o înălțime si sa fi slab e urat! Aia nu se pot numi bărbați! Si nici alea femei! Si atunci cum? Copilași!😉
    Rasismul😬❗ sa trecem peste poveștile frumoase cum ca ar aprecia enorm străinii! Nu e adevărat! Tot străin ești! Ești inversul standardelor lor așa ca…
    Nu ai nu stiu ce școală nu ești nimic! Nu valorezi nimic!
    Engleza. Adică de ex Bts care merge in America numa Rm sa știe engleză mi se pare mai mult decât rușinos! Adică aia se fac de ras! Zic niste cuvinte care nu exista! Se uita ca boii la poarta noua! Ei is mari staruri si nu stiu engleza dar fac cover-uri si io mai stiu ce.. care suna INGROZITORRRRRR❗❗❗❗👎😰 Nici nu pot privi cata rușine culeg!Tragic! Sa fi așa tara „wow ” si sa nu se vb engleză mi se pare grav!
    Se cred superiori!
    Prostesc lumea! Le spala creierele! Ce draq ne populează planeta! Ăștia pun mana pe noi?! Urâții ăștia?
    Nu accepta adevărul!
    a) Foarte foarte bârfitori! Neghiobi!
    b) La ei trebuie sa fie totul perfect! Nu cumva sa fi mai diferit si sa faci ceva mai ieșit din minți pt nonmintea lor! ca se uita la tine ca la un c****t!
    PĂREREA MEA! NU IMI PASA DE CE CREDETI VOI! ASTA E ADEVARUL! 😉

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui TATAKOOKTATAKOOK

      E usor sa inveti engleza atunci cand limba ta materna are alfabet latin. Imagineaza ti cat de greu e sa inveti o limba cu alfabet latin, cand limba ta materna foloseste HANGUL. Use your brain. Trebuie sa invete alt alfabet, pronuntia e total diferita, gramatica e diferita. Nu au tv showri, tv series in engleza. Orice se da la tv e in COREEANA. Nu au niciun contact cu limba.

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui MoreMOMO Anulează răspunsul