
JYP Entertainment asigură fanii că trupa 2PM rămâne unită, deși Taecyon a decis să plece la o altă agenție.
Agenția 51K a anunțat oficial în data de 25 iulie că membrul 2PM Taecyeon i s-a alăturat. Este singurul membru al grupului 2PM care nu și-a reînnoit contractul cu agenția JYP, ceilalți 5 colegi ai săi semnând un nou contract cu JYP deja din luna ianuarie 2018.
Agenția 51K, care îl manageriază și pe So Ji Sub, s-a transformat încet dintr-o agenție pentru un singur om într-o agenție care se ocupă de publicații, muzică și producții.
Cei de la 51K au transmis următorul mesaj: „Vom acorda sprijin din toată inima activităților sale de cântăreț, cât și celor de actor, astfel încât Ok Taecyeon să își poată demonstra talentele sale la potențialul său maxim printr-o gamă variată de lucrări. Pentru că mulți fani și-au arătat dragostea față de el pentru multă vreme prin intermediul activităților 2PM, ne vom strădui absolut la maxim pentru ca el să poată continua activitățile 2PM cu JYP Entertainment.”
Noua sa agenție a continuat: „Cu experiența pe care el a construit-o în decursul anilor, Taecyeon, care în acest moment își îndeplinește serviciul militar, este fericit de noul său început cu 51K. El a jurat să revină în industrie mai maturizat astfel încât să îi răsplătească pe fanii săi pentru dragostea lor. Vom face tot ce ne stă în putință împreună astfel încât Taecyeon ,care va fi activ nu numai în Coreea, dar și în lume, și talentele sale numeroase, să strălucească și mai mult.”
O sursă din cadrul JYP Entertainment a clarificat pentru portalul de știri Maeil Business că trupaa 2PM va continua ca un grup format din șase membri: „În ciuda mutării sale la o nouă agenție, Taecyeon va continua să promoveze cu 2PM. JYP Entertainment va fi sarcina de a manageria promovările 2PM.”
Ce părere aveți de această situație? Ce viitor este rezervat trupei 2PM?

😦
o sa l sustin mereu
in alta ordine de idei, din ce stiam eu e ca taecyeon a semnat cu o agentie de entertainment si asta ii permite sa aiba activitati cu trupa
probabil, sper, ca trupa sa nu se destrame si sa mai aiba reveniri
ApreciazăApreciază
Pffff
ApreciazăApreciază