
A trecut ceva vreme de la lansarea ultimului articol de acest gen și m-am gândit că ar fi bine să vă aduc la cunoștință care este situația actuală a artiștilor k-pop în topurile de la Billboard. Ca de obicei, voi vorbi despre pozițiile ocupate de idolii în clasamentele „Billboard World Albums”, „Artist 100”, „Social 50” și „Billboard 200”.
Primul top care mi-a captat atenția este „Billboard World Albums” unde liderul a rămas același – BTS. Trupa de la Big Hit Entertainment păstrează această poziție pentru a patra săptămână la rând cu noul album „Love Yourself: Tear”. Locul secund aparține tot celor din BTS, însă cu un alt album, este vorba de „Love Yourself: HER”, a cărei lansare a avut loc în toamna lui 2017. Pe locul 3 a debutat cel de-al 5-lea mini-album al trupei Seventeen, „You Make My Day”, iar pe #4 debutează MAMAMOO cu mini-albumul „Red Moon”. Tot în această săptămână, Black Pink a coborât pe locul 5 cu mini-albumul „Square Up”, iar BTS cu albumul „You Never Walk Alone” – pe #9. Pe locul 10 a debutat noul mini-album a lui Crush, „Wonderlost”, pe #11 a intrat albumul japonez „The New Era” de la GOT7, iar pe #13 a debutat mini-albumul de vară al trupei G-Friend, „Sunny Summer”.
Următorul top este „Social 50”. Și în acest clasament BTS domină, băieții ocupă locul 1 pentru a 54a săptămână la rând și pentru a 84a oară dacă ar fi să facem un total. Locul 2 aparține din nou trupei EXO, pe #5 urcă NCT, pe #6 se menține Seventeem, iar pe #7 coboară GOT7. Black Pink urcă pe locul 11, în timp ce MONSTA X, TWICE și Wanna One coboară pe locurile 12, 15 și 28. G-Friend ajunge în premieră în „Social 50”, poziția sa de debut fiind 30. Alte coborâri înregistrează NU’EST, Super Junior și SHINee, acestea clasându-se pe locurile 32, 34 și 40. O reintrare în top avem din partea băieților din PENTAGON, aceștia ocupând locul 41, iar pe 48 se clasează MAMAMOO.
În ceea ce privește „Artist 100”, BTS a coborât pe locul 7 după ce săptămâna trecută a fost pe #3, iar EXO urcă în premieră pe locul 18, fiind cea mai înaltă poziție a sa în acest top.
Cu privire la clasamentul „Billboard 200”, albumele „Love Yourself: Tear” și „Love Yourself: Her” de la BTS ocupă locurile 49 și 160.
Felicitări tuturor!

Chiar asteptam acest articol 🙂 ma bucur enorm sa vad ca BTS se mentin bine n topuri. ❤
Felicitari, tuturor! 🙂
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Her, Tear don’t worry Answer is coming 👏
ApreciazăApreciază
Bts !!!!! Iuhuuu!!!
ApreciazăApreciază