
De când lumea a aflat că Kim Woo Bin s-a vindecat de cancer, orice moment în care el este văzut de fani este unul prețios și nu trece neobservat.
Numărăm pe degete momentele în care Kim Woo Bin a fost văzut în public după ce a încheiat chimioterapia și radioterapia și s-a vindecat de cancerul nazofaringian. Starul încă este în convalescență, iar agenția lui a spus recent că deocamdată nu există planuri de revenire.
Ne bucurăm, însă, pentru faptul că acesta dă semne că începe să își reia viața socială și iese din casă mai des. La fel și internauții, care au încins rețelele de socializare discutând despre faptul că a fost văzut ieșind dintr-o cafenea împreună cu alt model devenit actor, prietenul său bun, actorul Lee Jong Suk, cu care a rămas apropiat încă din perioada în care ei au filmat împreună serialul „School 2013„. Deși mai greu de recunoscut după ce și-a lăsat părul lung, Kim Woo Bin nu a scăpat, totuși, de vigilența fanilor, care au filmat și postat imediat pe internet imaginile cu el.
Alt fan l-a surprins pe Woo Bin în urmă cu câteva zile în timp ce se plimba singur pe străzile din Seul. Deși actorului îi este frică atunci când lumea începe să scrie despre el pe internet, dacă acesta a ajuns să iasă singur din casă, este un semn clar că se simte foarte bine. Nu credeți și voi la fel?
Vă bucurați să revedeți aceste imagini cu Kim Woo Bin?
Sursa: hellokpop

Ma bucur pt el!Arata diferit cu parul lung dar ii sta bine!
ApreciazăApreciază
Chiar mi-a fost dor de el si ma bucur atat de mult ca e bine. 💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜💜
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Vaaaaaaaaaaaaai ce par lung areee ❤
ApreciazăApreciază
cred ca dupa ce iti pierzi parul in urma tratamentelor pentru cancer, altfel pretuiesti parul :))
Ma bucur ca si-a revenit . Eram in soc cand am auzit ca i-au descoperit cancer .
Astept sa il vad cat mai curand pe micile ecrane ❤
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: Kim Woo Bin a plecat în vacanţă în Hawaii împreună cu prietenul său cel mai bun, Lee Jong Suk | K-pop Romania