
Grupul legendă de la YG a împlinit 12 ani de la debut.
În urmă cu 12 ani, la această dată, a debutat o legendă în lumea K-Pop: Big Bang. În prezent, patru membri îşi îndeplinesc datoria militară faţă de ţara, cu excepția lui Seungri. Însă, asta nu ne împiedică să celebrăm aniversarea debutului lor!
Cu ocazia acestui mare eveniment, să vedem pe scurt cum a început totul.
Debut
Înainte de debutul oficial, aproape fiecare membru era deja cunoscut. G-Dragon şi Taeyang au intrat în YG la vârsta de 12 ani şi erau cunoscuţi ca duoul GDYB. Iniţial, Papa YG a vrut să debuteze acest duo şi i-a pregătit mult timp, dar noi îl cunoaştem pe acest om deosebit, pe parcurs s-a răzgândit (bine a făcut). T.O.P era cunoscut în lumea hip hopului ca rapper underground, iar Seungri la aceea vreme făcea partea dintr-o trupă de dans numită Gwi în oraşul natal şi a fost primul care a participat la o emisiune TV, Let’s Cokeplay Battle Shinhwa. Singurul care nu a fost cunoscut de public a fost Daesung, deoarece a fost descoperit la o audiţie.
De asemenea, băieţii au pregătit un program TV numit „Big Bang Documentary” înainte de debut, care a avut 11 episoade. Ei au câştigat multă popularitate datorită acestui program. La început, grupul a avut 6 membri, membri actuali și Jang Hyun Seung, fostul membru BEAST și membru Trouble Maker, dar a fost eliminat în ultima clipă, deoarece au simțit că nu era pregătit să debuteze.
Pe 19 august 2006, trupa şi-a făcut debutul oficial la Olympic Gymnastics Arena situat în Seul Olympic Park, în timpul concertului aniversar al familiei YG, iar pe 23 septembrie 2006, Big Bang a debutat la TV cu cântecul La La La.
Cariera muzicală
În cei 12 ani de activitate, grupul a lansat în Coreea, trei albume complete, cinci mini-albume, şapte single-uri muzicale şi cinci single-uri digitale. Big Bang a promovat, de asemenea, şi pe scena muzicală din Japonia, lansând şi acolo câteva albume, mini-albume şi single-uri.
Debutul solo
Toţi cei cinci membri au debutat solo. Primii care au început o carieră solo au fost Taeyang şi Daesung, în anul 2008, la doi ani după debutul trupei. Următorul membru a debutat în 2009 şi a fost liderul trupei, G-Dragon. T.O.P a început ca solist în 2010, iar mezinul a debutat ultimul în anul 2011. Big Bang are şi două sub-grupuri: GD&TOP care s-a format în anul 2010 şi GD&TAEYANG care a debutat cu single-ul Good Boy în 2014.
De asemena, 3 membrii au debutat şi în industria cinematografică. T.O.P a apărut în serialele Secret Message (2015), IRIS (2009) şi I’m Sam (2007) şi în filmele: Out of Control (2017), Tazza: The High Rollers 2 (2014), Commitment (2013), IRIS: The Movie (2010) şi 71-Into The Fire (2010). De asemenea, a câştigat şapte premii şi e considerat unul dintre cei mai buni actori dintre idoli. Următorul membru care a devenit actor, e mezinul trupei, care joacă şi el destul de bine. Câteva drame şi filme în care a apărut: High and Low – The Story of S.W.O.R.D 2 (2016), Angel Eyes (2014), Love in Universe (2018) şi High & Low: The Movie (2016). Daesung, ultimul membru care a debutat pe micile ecrane a apărut în drama What’s Up? (2011), fiind singurul proiect al său.
Recorduri şi premii
De la debut şi până acum, grupul Big Bang a câştigat faimă, respect şi multe laude, fiind catalogat drept ”Regele K-pop-ului”, ”Trupa națiunii” şi „un grup legendar”. De asemenea, implicarea membrilor în compunerea și producerea melodiilor, în special din partea lui G-Dragon, i-a adus grupului multă recunoştiinţă din partea publicului. Trupa a câștigat numeroase premii și a stabilit multe recorduri. De asemenea, Big Bang a fost primul artist coreean care a intrat în Forbes Magazine’s Celebrity 100 și 30 under 30 most influential musicians in the world (30 cei mai influenţi artiști din lume sub 30 de ani). Citând popularitatea lor globală și contribuția în K-pop, The Washington Post a spus despre Big Bang că e ”cea mai mare trupă din Asia”. Mai multe despre acest subiect aici.
Concepte
De-a lungul anilor, Big Bang a abordat diferite concepte. Să vedem care sunt.
1) Conceptul de petrecere
Acest concept a fost abordat în clipul piesei Tonight (2011). Videoclipul pare să fie filmat în Statele Unite, iar membrii trăiesc viaţa la maxim.
2) Atitudinea „Nu-mi pasă”
Fxxx It a fost ultimul clip înainte de înrolarea membrilor şi demonstrează cel mai bine atitudinea „Nu-mi pasă”. Membrii au mărturisit că au avut dificultăți în găsirea melodiei perfecte pentru a promova albumul lor MADE. Deci au decis să nu se streseze prea mult, așa că au venit cu hit-ul „Fxxx It”.
3) Băieţii dansând în ploaie
Aproape toate grupurile populare din K-pop au apelat la acest concept: ploaia. Este ca o necesitate pentru K-pop. Este un concept care s-a folosit nu numai în anii 2000, ci și în anii ’90.
4) Dramele din videoclipuri
Iubim poveştile de dragoste, nu-i asa? Acest concept e similar cu cel de la „Haru Haru”, deoarece a implicat o poveste de dragoste tumultuoasă. Însă, în acest mv povestea devine mai dramatică, deoarece fata și fostul ei iubit abuziv sunt implicaţi într-o crimă. Această melodie a devenit un mare succes, iar publicul a iubit acest concept.
5) Triunghiul amoros între membrii
În Haru Haru, povestea dramatică continuă, iar acest videoclip nu poate fi omis. În mv e vorba despre un triunghi amoros între membrii și, chiar dacă nu ne plac consecinţele, apreciem foarte mult acest concept.
6) Băiatul rău
Deși acest concept se găseşte într-o melodie solo de la Taeyang, este unul pe care nu putem să nu-l menționăm. Taeyang a cucerit inimile fanilor cu acest concept vulnerabil. Ideea „Sunt îndrăgostit de prietena/soția celui mai bun prieten” a fost inimaginabilă și ne-a oferit și mai multe motive să ne îndrăgostim de el. Jocul de pian adaugă glazura deasupra tortului. Cred că cu toţii am plâns.
7) Iadul K-pop
G-Dragon a abordat multe concept ca solist de-a lungul anilor, și deși este greu de ales, conceptul său din Crooked a fost unul din cele mai bune momente ale sale. Machiajul, tatuajele și moda înfricoșătoare au creat o imagine care se potriveşte destul de bine cu stilul idolului. E ca și cum îşi exprimă o parte mai întunecată a personalității sale.
8) Emoţii vulnerabile
Grupul are mereu o modalitate de a afișa un contrast de imagini diferite. Conceptul de petrece şi de băiat rău au fost bine primite, dar atunci când apar cântece frumoase, cum ar fi Love Song, chiar ne face să vedem partea lor sensibilă și emoțională. Este un concept minunat. În plus, băieţii arată uimitor în acele costume negre simple!
9) Viaţa de oraş
Acest concept, pe care Big Bang l-a abordat de două ori pe parcursul carierei muzicale, i se potriveşte cel mai bine. Ei văd viaţa la oraş într-un mod foarte simplu. Ceva similar se regăseşte şi în videoclipul melodiei Bad Boy.
10) Revoluţia din viitor
În acest concept se întâmplă multe. Se pare că trupa face parte dintr-o revoluție și se răzvrătește împotriva celor care nu vor să asculte muzica lor. Părul celor doi rapperi, ne demonstrează asta. Acest cântec a fost o revoluție, la fel ca conceptul său, deoarece este considerat un cântec model în lumea K-pop.
11) Umanism
Întoarcerea ca grup complet după 3 ani de hiatus a fost foarte aşteptată. Poate pentru că au fost în industrie de atâta timp și în lumina reflectoarelor, dar și-au arătat cu adevărat sentimentele lor sincere. Ne-au făcut să-i simpatizăm și să ne dăm seama cât de singuri sunt în ciuda faimei și averii.
12) Arta
Acest concept se asemănă modului în care T.O.P vede lumea. E un mv creativ, e pură artă și te gândești: „La ce naiba m-am uitat?” Și, deși e ciudat, nu putem să închidem clipul. Nu degeaba Bae Bae a câştigat premiul pentru cel mai bun videoclip la MAMA 2015.
13) Big Bang pentru totdeauna
Vibrația distractivă și neobișnuită a întregului videoclip muzical ne face să ne simţim şi noi relaxaţi. Mai ales în această perioadă în care majoritatea sunt în armată, e plăcut să-i vezi cum se distrează. Așteptăm cu nerăbdare mai multe concepte ca acesta în curând!
Îi dorim trupei un sincer LA MULŢI ANI! Şi sperăm să ajungă la cea de-a 20-a aniversare!

😢 Ce repede mai zboara timpul … 12 ani de la debut. Parca mai ieri sarbatoream un deceniu, iar acum am ajuns la 12 😭 Astept cu mare drag revenirea REGILOR mei 👑 Fiecare membru, fiecare melodie, fiecare prestatie a sa e o legenda in sine!
Sunt mandra ca am ajuns sa fac parte din familia VIP 💙💚💛❤💜
La multi ani, Big Bang! Traiasca Regele K-POP! Viata lunga Majestatii sale!
🎉🎊🎂🍻
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bună, draga mea! Am văzut la mai multe postări că îți place trupa, am început destul de recent să ascult k-pop și e prima trupă care chiar m-a atras❤ crezi că putem să mai vorbim? Instagram/ Twitter sau altceva?😂 și nu în ultimul rând … La mulți ani, BigBang! Sunt cei mai buni🎉😍❤❤
ApreciazăApreciază
aww ce draguut 😍 Salut!
Sigur, imi face placere sa vorbesc cu cineva cu care avem multe in comun, mai ales dragoste fata de Big Bang!
Ti-am lasat mesaj pe email: alina11bal… , poti sa verifici. Acolo vei gasi ceva informatii. 🙂
ApreciazăApreciază
Trupa asta am descoperit-o întâmplător datorita lui Exo. Din primele secunde după ce l-am văzut pe Gd, m-a fascinat atât de tare, încât mi-a devenit al doilea idol după MJ. Azi, el îmi este idolul suprem! Va iubesc BigBang!😘
ApreciazăApreciază
La multi ani! ❤❤👑🎂🎂🎊🎊🎊
ApreciazăApreciază