
Drama dintre Kim Hyun Joong și fosta lui iubită încă nu s-a terminat!
Avocaţii doamnei Choi, fosta iubită a lui Kim Hyun Joong, solicită procurorilor să ia în considerare faptul că aceasta își crește singură copilul. Amintim că, procurorii au cerut o sentință de 1 an și 4 luni de închisoare pentru fosta iubită a lui KHJ, cunoscută sub numele de „Miss Choi”, după ce a fost acuzată de defăimare în primul proces.
În cel de-al doilea proces, avocaţii doamnei Choi au cerut procurorilor să „considere că acuzatul nu avea motive să fabrice sau să falsifice dovezi”. De asemenea, ei au declarat că interviurile anterioare ale doamnei Choi cu mass-media nu au fost făcute cu intenții defăimătoare, iar ea a vorbit despre incidente cu sinceritate. Miss Choi a fost acuzată că a falsificat mesajele SMS ce aveau legătură cu sarcina, că a modificat imaginile care ar atesta sarcina pe care ar fi pierdut-o și au cerut pedeapsa și pentru că l-a dat în judecată pe actor din motive inventate.
„Îmi pare nespus de rău pentru faptele pe care le-am făcut și, ca mamă a unui copil voi deveni o persoană mai matură”, a încheiat aceasta în faţa instanţei.

Nu s-a gandit de la inceput ca isi distruge ei viata si lui cariera ?
ApreciazăApreciază