
Într-un interviu dat cu ocazia noului său film ‘Fengshui‘, Ji Sung a făcut câteva dezvăluiri despre viața și soția lui.
Producția istorică a avut premiera pe 19 septembrie și are în vedere povestea unei familii regale care ajunge să se lupte din cauza pământului. Denumirea coreeană a filmului este ‘Myung Dang‘ și semnifică un palat regal sau o clădire unde monarhul unei țării își desfășoară îndatoriile politice.
Actorul a mai intrat în atenția internauților când într-un show radio a spus că ‘Myung Dang-ul’ lui este lângă Lee Bo Young. Când a fost întrebat despre această afirmație, Ji Sung a explicat – ”Cred că mulți nu sunt de acord cu ce am zis atunci. Cu toate acestea, viața mea a devenit completă alături de Lee Bo Young. Am putut să învăț atât de multe după ce-am întâlnit-o.”
Vedeta a continuat – ”Ea este o persoană care mi-a permis să renasc. Am cunoscut-o când treceam printr-o perioadă grea, când familia mea avea parte de greutăți. Niciodată nu m-am pus pe primul loc în trecut. Mereu a fost vorba de părinții și frații mei mai mici și niciodată nu m-am iubit pe mine. Însă, după ce am întâlnit-o pe Lee Bo Young, am învățat cum să mă iubesc. Sunt recunoscunător până la lacrimi. De asemenea, și actoria mea s-a schimbat.”
Ce drăguț!
Sursa: allkpop

Frumos vorbeste de jumătatea lui❤
Întotdeauna l-am placut 😜cu timpul mi-am dat seama ca si ea este foarte talentată , se potrivesc amandoi ❤
ApreciazăApreciază