HyunA și E’Dawn din PENTAGON vor părăsi CUBE!

Se pare că în cele din urmă HyunA și E’Dawn din PENTAGON vor părăsi agenția CUBE Entertainment din cauza neînțelegerilor apărute între cele 3 părți.

Potrivit rapoartelor din 5 octombrie, artista a început să ia măsuri cu privire la rezilierea contractului pe care îl are cu CUBE: „Cred că aici colaborarea mea cu CUBE Entertainment a ajuns la final” – a spus HyunA.

Se spune că vedeta a luat această decizie după ce CUBE a anunțat brusc că îi va da afară de la companie pe E’Dawn și HyunA. La acea vreme, membrul PENTAGON și HyunA au recunoscut că compania nu i-a anunțat desre intenția sa de a-i da afară, veștile proaste fiind aflate tocmai de la știri. Potrivit unei surse din interior, fosta membră 4minute a fost șocată să afle că CUBE practic a alungat-o de la agenție, prin urmare, nu a fost găsită o cale de împăcare între cele două părți, vedeta alegând să plece definitiv.

„HyunA a fost ofensată de faptul că CUBE Entertainment a anunțat presa că ea și E’Dawn urmează să părăsească agenția, fără ca ei să știe despre acest lucru. Deși au fost împărtășite unele opinii, CUBE a găsit dificilă rezolvarea conflictelor și a problemelor pe care le-a avut cu HyunA, iar la moment au loc discuții cu privire la rezilierea contractului. Deoarece contractul artistei va expira în viitorul apropiat, cele două părți se vor despărți definitiv” – a spus sursa.

Se spune că relația dintre cântăreață și agenție a început să meargă în direcția greșită, imediat după ce în presă au apărut zvonuri care susțineau că aceasta și E’Dawn formează un cuplu. Curând după aceea, CUBE Entertainment a anunțat oficial că zvonurile erau false, însă o zi mai tâziu ele au fost confirmate chiar de către cei doi îndrăgostiți.

Mai mult, unele surse susțin că și E’Dawn din PENTAGON va părăsi agenția în viitorul apropiat.

sursa

10 gânduri despre „HyunA și E’Dawn din PENTAGON vor părăsi CUBE!

  1. Avatarul lui zicoji13zicoji13

    Cube chiar e o agenție nemernică, păcat de artiști. Aș zice că e bine să plece, dar cum rămâne cu PENTAGON? T^T Fără E’Dawn nu mai are nici-un farmec, îmi distruge tot. Măcar să nu se strice relația dintre E’Dawn și HyunA.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  2. Avatarul lui mkyoKaila

    imi pare bine ca hyuna pleaca. nu merita sa ramana in cube, mai ales dupa cum am tratat o. sunt sigura ca va avea acelasi succes indiferent de compania pe care o va alege
    insa… nu stiu ce sa zic despre edawn… pentagon nu are succes, iar e dawn e un idol mai necunoscut. acum a devenit mai popular cu relatia lor… dar nu cred ca ii dau multe sanse ca artist

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  3. Avatarul lui susodoi 🌼susodoi 🌼

    La E’Dawn: si daca stă sau pleacă – cariera lui e distrusă. Dar, daca stă: are 10% șanse să și-o refacă. Dacă pleaca – zero barat .
    La Hyuna: și dacă sta sau pleacă – va avea succes oricum . Hyuna e o artista veche consacrată . E’Dawn e un idol novice nepopular . Imi pare rau pentru Pentagon. Am iubit aceasta trupa înca din ziua debutului. Ba chiar m-am interesat mult de ea, uitandu-mă chiar si la PTG Maker – iar eu nu fac de astea . Nu imi vine inca să cred că asa scurta a fost povestea .

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Avatarul lui YRinYRin

      Poate daca Pentagon ar avea un manager cu capul pe umeri si cu o gandire ca a Hyunei, ar pleca si ei de la Cube in viitorul apropiat. Trebuie sa ii sustinem, atat pe Hyuna cat si pe E’Dawn❤

      Apreciază

      Răspunde
  4. Avatarul lui TracksuitsTracksuits

    Mi se face pielea de gaina si cred ca e primul cuplu in kpop care intradevar lupta pentru dragostea lor. Nu va faceți griji, totul va fi bine pentru E’Dawn, e un tanar talentat si cred ca Hyuna nu-l va lasa asa in vant fara o cariera. Le țin pumni pentru tot ce urmeaza si sper ca dragostea lor sa ajunga si la casatorie ❤️❤️

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  5. Avatarul lui youabbyyouabby

    Toata lumea arunca cu hate in CUBE dar daca s-ar fi intamplat asa ceva la SM sau la YG ce credeti ca ar fi facut ei?
    Hyuna este o artista talentata dar,a sfidat decizia companiei cand si-a anuntat relatia, iar compania, i-a trimis acasa fara preaviz.da,aici nu mai este cale de impacare.
    Mie imi pare rau cel mai mult pentru baiat si chiar as vrea sa aiba o a doua sansa..oriunde ar fi posibil.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. Avatarul lui susodoi 🌼susodoi 🌼

      Nici mie nu mi se pare prea corect să arunci cu hate in agenție.. dar eu susțin asta de muult..de acum vreo 2 ani buni. Pentru că pana la urmă, tu ești cel care iti asumi pentru faptele tale. Agentia ce era sa facă.. le-au picat toate acțiuniile…pentru ei e grav! prea prea mult hate, mai ales pentru Hyuna. Toti 3 au greșit (Hyuna – Agentia – E’Dawn)! Dar nimeni nu e vinovat! Nici Hyuna si E’Dawn pentru relatia lor (un lucru perfect normal si natural) dar nici agentia pentru ca are niste standarde si niste contracte pe care daca nu le aplici sau nu te ți de ele esti ca si gata.
      A fost o conjunctură urâtă. Dar nimic din toate aceste lucruri: plecarea lor din agentie, ura pt agentie si pentru Hyuna, nu s-ar fi intamplat daca nu existau acei fani care s-au revoltat la inceput si mai ales din cauza media! Media a mediatizat tot ce s-a putut cauzand un tumult de păreri, ura, critici, atat intre fanii coreeni cat si intre cei internationali, făcand ca acest subiect : relatia lor, să fie greu de trecut cu vederea fie positiv fie negativ.

      Apreciază

      Răspunde
  6. Avatarul lui iasomio06Iasomio.☾

    Nu e capăt de lume! Pentru nici unul dintre ei! Clar se iubesc mult, awww 🙈💖 Pentagon nu o sa mai fie așa tare fara E’Dawn, artist pe care il apreciez mult! Chiar îmi place mult tipul!🙊💜 De Hyuna nu mai zic! O iubesc! Învăț de la ea! Eu mare parte din învățături despre viață le iau din afara, de la persoane „necunoscute” nu din familie!
    Hyuna, E’Dawn, va susțin si va iubesc👊👊👊💪💪💪💪👏👏👏😘😘😘😘❤❤💜💜❤❤

    Apreciază

    Răspunde
  7. Avatarul lui RoseRose

    In sfarsit un cuplu adevarat, care se iubesc cu adevarat ❤❤❤😍😍😍 ce frumos!!!
    Legat de plecarea lor, cred ca, au luat decizia corecta. Sunt tineri, talentati, frumosi si au toata viata inainte. Eu sunt de partea lor!! 👍👍😍😍😊😊

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Răspunde-i lui Kaila Anulează răspunsul