
Internauții au descoperit ultimele fotografii ale starului din Cuba și au constatat că actorul nu mai are părul lung.
Cei de la portalul MyDaily au observat că subiectul lungimii părului lui Park Bo Gum a devenit fierbinte pe internet. Fotografiile au făcut senzație după ce au fost încărcate de către membrii staff-ului cu care acesta a lucrat la filmările din Cuba.

În timp ce unii fani s-au bucurat că actorul a renunțat la plete, alții au spus că orice tunsoare ar avea, Bogum va fi întotdeauna chipeș: „Vreau sa spun, indiferent de ce fel de păr are el, este Park Bo Gum”, „Hyung, dacă îți tunzi părul, atunci ce zici de noi … ne-am lăsat părul să crească având încredere în tine …”, „Am văzut puțin băieți cu părul tăiat în stil bob, în ultima vreme, dar se pare ca Park Bo Gum a început o tendință, apoi a continuat și și-a schimbat propriul stil de tusoare”,” Mi-a plăcut cu părul lung TT Dar totuși arată bine cu părul scurt „, etc…
Între timp, cămașă cu elefanți cu care Park Bo Gum a fost văzut recent în fotografiile sale cu „noua tunsoare bob” a provocat, de asemenea, agitație în comunitățile online datorită originii sale.
Se pare că cămașa de elefanți este o cămașă pe care a primit-o de la un fan în urmă cu 2 ani în Thailanda. Fanii sunt incredibil de impresionați de faptul că Park Bo Gum a păstrat un cadou de la un fan pentru 2 ani și că poartă cămașa ca una dintre hainele sale preferate.



Fanul care i-a oferit cadou cămașa de elefanți lui Park Bo Gum acum 2 ani și-a exprimat uimirea cu privire la faptul că actorul încă o mai are și că a și luat-o cu el tocmai în Cuba. Ce fan norocos!

Surse: allkpop, soompi.es.

(după părerea mea) Lui Park Bo Gum îi stătea cel mai bine cu acele plete față de alții… E atât de hot
ApreciazăApreciat de 1 persoană