Kai din EXO cucerește din nou internauții cu evoluția sa!

La festivalul SBS Gayo Daejun din 2018 au fost cu siguranță multe evoluții spectaculoase, însă, există una în special care a lăsat fanii k-pop fără aer!

Ceremonia este ținută în fiecare an și întrucât de data asta a picat fix de Crăciun, momentele au fost mai speciale și frumoase. După ce fiecare artist care a urcat pe scenă a făcut ca fanii să le scandeze numele la sfârșit, EXO a ales un final diferit, lăsăndu-i pe toți cu gura deschisă.

Kai a avut un moment solo înainte ca trupa celebră să interpreteze piesa Love Shot, cu care a revenit pe 13 decembrie, iar mișcările lui sexy și sensuale au înnebunit atât fanii EXO-L, cât și non-fanii.

kai 2

Comentarii:

“El este atât de tare ㅠㅠ Eram, ‘Kai este un adevărat zeu’ în timp ce mă uitam la partea lui!”

“Ah! Serios am murit când a fost partea lui. Simțeam de parcă leșin.”

“Am stat doar cu gura deschisă când îl vedeam cum dansează. Kim Jong In chiar e cel mai bun”

“Serios, Kai e genul meu. Poartă haine all-black și cum ține în gură trandafirul în timp ce dansează. Wow! Nu pot să cred că îmi imaginez că eu aș fi trandafirul ală…”

“Când va fi postat fancam-ul? Kai este o legendă a dansului și vreau să văd HD momentul!”

În plus, evoluția a fost atât de uimitoare, încât hastag-urile Kai, EXO și “Love Shot” au intrat în trend imediat după festival!

Mai jos puteți vedea momentul!

Sursa: koreaboo

2 gânduri despre „Kai din EXO cucerește din nou internauții cu evoluția sa!

Lasă un comentariu