Producătorul BTS dezvăluie că în 2017 a fost falit şi deprimat + oferă sfaturi

Docskim, producătorul uneia din cele mai mari trupe k-pop din istorie, uimește cu dezvăluirile legate de viața lui personală.

În ciuda faptului că a găsit succesul azi, producătorul de muzică a avut o viață destul de dură și, potrivit lui, cel mai rău i-a fost în 2017. El a dezvăluit, printr-o postare pe Instagram, că a fost terminat, deprimat și pur și simplu a trăit în mizerie totală în 2017, numindu-l unul dintre cele mai dificile momente din viața sa.

„Mi-am pierdut toată încrederea în mine, ceea ce m-a determinat să încerc să schimb lucrurile în 2018. A fost un moment în care aveam nevoie de mari schimbări”. Și pe bună dreptate, 2018 a fost un an plin de succes, extraordinar pentru el, și a reușit să își schimbe cu totul viața.

Potrivit lui Docskim, anul 2018 a fost cel mai reușit an pe care l-a avut vreodată în carieră. El a mai spus: „Ca oaia neagră / negru, am fost mereu privit de sus, indiferent unde mă duceam.”

El a mai spus:

„Dar de data aceasta, simt că am ajuns la un nou nivel. Sunt atât de pregătit să fac mai multă muzică. Aşadar, sunt recunoscător pentru tot ce s-a întâmplat… Nu vreau să intru în detalii despre ceea ce a mers bine în cariera mea (totuși, Billboard Hot 100 de trei ori), ci mai degrabă să dau niște sfaturi despre viaţă, pe care le-am învăţat anul acesta…

– În primul rând, fii un om bun, iar în al doilea rând, fii un individ condus de carieră. Indiferent cine se uită, să fii decent faţă de ceilalţi şi, cel puțin să faci acte de bunătate din când în când. Familie, prieten, străin. Nu contează. Suntem toţi oameni care trecem prin nişte rahaturi! 💩

– Sunt atât de mulţi oameni mai tineri decât tine care ar putea avea mai mult potenţial. Vârsta nu este altceva decât un număr. Arată faţă de cine e mai tânăr acelaşi respect pe care îl vei arăta tuturor celorlalţi. Cei leneşi cu o mentalitate de golan nu o vor duce prea mult în această industrie; aceasta este o nouă generaţie 😊 

– Fii atent la abilităţi. Nu contează dacă eşti muzician, bucătar, atlet… Fii minunat şi unic în ceea ce faci. Nu căutaţi faima şi banii atât de mult încât să pierdeţi din vedere dragostea pe care aţi avut-o pentru meseria voastră. În caz contrar, acest lucru devine doar o altă zi de muncă de rutină ( 9-5) 🤦🏻♂️

– Fă-ţi timp pentru persoanele care au avut o influenţă pozitivă în viaţa/cariera ta. Aruncă persoana care este nocivă şi paraziţii care se hrănesc cu succesul tău pentru că nu pot să-l obţină singuri 😂 – IUBIŢI-VĂ PE VOI ÎNŞIVĂ. Am lucrat cu BTS încă de la primul turneu, iar acest mesaj a rezonat cu mine de prima dată. În marea schemă a lucrurilor, tot ce facem în viaţa noastră de zi cu zi are de a face cu concentrarea pe ceva sau pe altcineva. Tindem să uităm să ne concentrăm asupra noastră; mai ales într-un sens mai profund. M-am urât foarte mult timp. Învăţ acum că iubirea este cu adevărat primul pas ❤️”

Ce frumos mod de a încheia mesajul său de început de an, nu? Aveți mai jos postarea de pe Instagram.”

https://www.instagram.com/p/BsGCOG4Ht11/?utm_source=ig_embed

 

Sursa: kpopmap

4 gânduri despre „Producătorul BTS dezvăluie că în 2017 a fost falit şi deprimat + oferă sfaturi

  1. Avatarul lui ElenakpopElenakpop

    O sa comentez la fiecare postat e cu Bts până mă fac auzita……MELODIA NOUA A LUI JIMIN A FOST TRADUSA (in cateva zile de la lansare)IAR LA MIXTAPE.UL LUI RM NICI O MELODIE NU A FOST TRADUSA SI AU TRECUT APROAPE 2 LUNI

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui mkyoKaila

      iar eu o sa fiu aici de fiecare dată, ca sa iti sterg comentariul 🙂

      noi nu avem nicio obligație sa traducem melodii lui x, y, z. traducem ce ne place. iar daca o persoana vrea sa traducem o piesa, poate sa ne ceara f r u m o s. si noi o sa o traducem 🙂

      daca te-ai uita un pic mai bine în dreapta, exista asta de mai jos (o poza mare cu albastru), unde se pot lasa cereri
      https://kpopro.wordpress.com/2017/04/21/cereri-de-versuri-aici-2/

      Apreciat de 2 persoane

      Răspunde

Răspunde-i lui Elenakpop Anulează răspunsul