Versuri: Switch – NCT 127 feat. SR15B

Image result for nct 127 #127 album

Taeil, Hansol, Johnny, Taeyong,
Yuta, Doyoung, Ten, Jaehyun,
Mark, Jeno, Haechan, Jaemin, Jisung

Unde se află locul acesta? Sunt tot mai curios
Nu crezi care puţin cm întuneric? Voi aprinde lumina
Un nou drum, o nouă şansă
Vrei să mergi cu mine până la sfârşitul acestui labirint?

[Taeil/Haechan] Chiar dacă vei scăpa din el, e o călătorie nesfârşită
Chiar dacă e departe, vrei să ajungi acolo?
O, nu, vrei să ajungi

[Taeyong/Doyoung] Mă întreb ce vezi la sfârşitul acestui drum
Mă întreb ce vezi când treci de obstacolul acesta
Mă simt bine făcând deja acest pas dificil
Acel vis din depărtare pare că se apropie

Chiar dacă mă opreşte un impas sau un drum greşit
Visul pe care-l desenez şi îl urmăresc, mă ghidează ca o hartă
Privirile necunoscute ce se opresc asupra mea mă încântă
Lumina pe care am văzut-o în depărtare e tot mai aproape

O pot vedea chiar acum
Şi culoarea mea, încet, este absorbită
Trec uşor peste toate obstacolele
Mă voi apropia dacă vom fi împreună în fiecare zi

[Taeil/Haechan] Chiar dacă vei scăpa din el, e o călătorie nesfârşită
Chiar dacă e departe, vrei să ajungi acolo?
O, nu, vrei să ajungi

[Taeyong/Doyoung] Mă întreb ce vezi la sfârşitul acestui drum
Mă întreb ce vezi când treci de obstacolul acesta
Mă simt bine făcând deja acest pas dificil
Acel vis din depărtare pare că se apropie

Chiar dacă mă opreşte un impas sau un drum greşit
Visul pe care-l desenez şi îl urmăresc, mă ghidează ca o hartă
Privirile necunoscute ce se opresc asupra mea mă încântă
Lumina pe care am văzut-o în depărtare e tot mai aproape

sursă

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s