Actrița Ha Yeon Soo a vorbit despre controversa de anul trecut în legătură cu postarea unei poze ce are ca fundal un panou asemănător cu drapelul imperial japonez.
Într-un interviu despre noul ei film,”Your Name is Rose”, Ha Yeon Soo a oferit o explicație cu privire la controversă. În iulie anul trecut, actrița a postat o fotografie cu ea în fața unui poster care seamănă cu steagul Imperiului Japonez, în timpul călătoriilor sale din Rusia.
”Modelul afişului de la circ se aseamănă cu steagul imperial japonez. Este un subiect sensibil şi pentru mine, așa că am schimbat puțin cromatica pozei, inițial liniile panoului fiind roșii”. Cu toate acestea, în ciuda explicației ei, protestul împotriva fotografiei a continuat, iar ea a șters-o.
În legătură cu această problemă, actrița a spus următoarele în interviu:” Nu era drapelul Imperiului Japonez. Nu îmi este rușine deloc. Îmi cer scuze dacă i-am făcut pe alții să se simtă incomod, dar, într-un final, nu era ce cred ei că era, de aceea nu mă simt vinovată.”
Ea a mai continuat: ”Iubesc Coreea, continui să fac acte caritate și muncă voluntară, așa că este regretabil că sunt judecată din cauza unei singure fotografi, dar nu-i pot forța pe oameni să mă vadă într-o lumină bună. Ca toți ceilalți, vor exista oameni care mă plac și care nu mă plac. Nu pot să-i fac pe toți să mă iubească, deoarece lumea este prea diferită și plină de oameni cu opinii diferite și eu respect toate aceste păreri. Nu știu cum vor simți reporterii în legătură cu acest lucru, dar în ceea ce privește această chestiune, nu mă simt vinovată ”.
Între timp, filmul ”Your Name Is Rose” va avea premiera pe data de 16 ianuarie.
