Succesul trupei BTS nu se va repeta?

Mulți se întreabă dacă fenomenul BTS este unul cu  totul special sau de acum și alte trupe K-pop pot urca la fel de sus în termeni de popularitate la nivel global. Iată opinia unui comentator care cunoaște industria muzicală.

Au fost multe teorii și argumente lansate de mai mulți jurnaliști și de fani despre modul în care grupul de idoli K-pop BTS a reușit să obțină cel mai mare succes din istoria K-Pop. Merită menționată și o opinia divergentă a unui jurnalist care a studiat îndeaproape fenomenul K-pop.

Editorul internațional K-pop Herman Tamar a oferit cititorilor o perspectivă atât asupra pieței muzicale americane, cât și asupra muzicii K-pop, pentru a înțelege mai bine modul în care BTS au reușit să se afle în locul potrivit și la momentul potrivit pentru a deveni stelele globale de astăzi.

Dacă ne gândim la muzica pop occidentală, există o mulțime de muzică extraordinară în genuri diferite, unele dintre melodii fiind la un alt nivel în comparație cu media muzicii K-pop. Dar ceea ce pare să îi lipsească în prezent scenei muzicii occidentale, în opinia lui Tamar, este lipsa unor schimburi de mesaje de substanță dintre artiști și fani.

Cronicarul a declarat că muzica pop din vest nu este în cel mai bun loc în care ar putea fi, mai ales în Statele Unite. Deoarece nu mulți cântăreți pop vor să ajungă la fanii lor cu mesaje pe care doresc să le împărtășească.

În ceea ce privește ce a făcut BTS cu succes, Tamar a sugerat că succesul în cauză nu ar trebui să se concentreze doar pe BTS, ci pe BTS și pe K-pop, pentru că unul fără celălalt nu ar fi câștigat ceea ce a fost câștigat în ultimii ani.

Deși există și potențial pentru alte grupuri de a atinge același nivel de succes pe care BTS îl are, în viitor, Tamar a menționat, de asemenea, că BTS a avut și un mare noroc, considerând trupa un caz excepțional în cadrul scenei K-pop. Dacă ne gândim la cifrele astronomice pe care agențiile K-pop le investesc în grupurile lor de idoli, în speranța de a le transforma în vedete mondiale, împreună cu forța de muncă care intră în producția de muzică și aspectul vizual, s-ar putea crede că acestea ar fi suficiente ca și alte trupe să fie la egalitate cu BTS. Dar realitatea este că pur și simplu nu au existat alte grupuri așa, ceea ce face ca sugestia că succesul membrilor BTS se datorează în mare parte datorită faptului că erau la locul potrivit la momentul potrivit pare a fi motivul cel mai plauzibil pentru a le explica succesul. A spune că a fost noroc, deși nimeni nu vrea să audă acest răspuns, nu este neapărat cel mai rău mod de a justifica succesul băieților.

Și deoarece ascultătorii de muzică occidentală tind să pună mai mult accent pe originalitate sau chiar  uneori pe iluzia de originalitate, agențiile K-pop trebuie să se adapteze la acest concept pentru a exploata valul pe care se află K-pop-ul în prezent la nivel global.

Voi ce credeți? Succesul trupei BTS are o explicație clară? Care ar fi aceasta? Și, mai ales, vor mai fi și alte trupe K-pop la fel de cunoscute în lume ca BTS?

Sursa

23 de gânduri despre „Succesul trupei BTS nu se va repeta?

  1. Avatarul lui cherryTae Tae

    Nu cred că se numește noroc! Serios!
    Se numește muncă și pasiune!
    BTS au știut ce fel de muzică preferă un adolescent de exemplu!
    Au folosit în piesele lor trecutul lor greu și probleme din viață și cu asta le-a câștigat atenția oamenilor!
    BTS, au deschis niște porți în lumea kpop-ului să zic așa!
    Cu toții știm că BTS au scris Istoria, sunt vedete globale acum!
    E imposibil să-și piardă deja popularitatea!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  2. Avatarul lui AdiAdi

    Munca, perseverență, devotament.
    Scuzati-ma daca vor deranja unele cuvinte de ale mele, dar nu se compara determinarea unei trupe mici cu a unei trupe de la o agenție mare. Da, toti muncesc la fel de mult, diferenta e ca unii aspiră spre succes pe cand altii pleaca cu el garantat.
    Ce e important pt bts? Fanii devotați, vedem cat de importanți sunt fanii pt ei in fiecare discurs al lor. Copiii astia se bucurau la fiecare fan care venea la concertul lor. (au avut si intrarea libera la ahl). Ei au legătură asta cu fanii pe care nu am vazut-o la multi artiști.
    Ce mai au bts? Sentimentele in cântece, ei își produc muzica deci in muzica lor regăsim gândurile lor sincere si experientele lor.
    Ce mai au ei? Spectacol, au un show pe care fanii internaționali il regăsesc cu greu la artiștii din propria țară. Ce a facut bts? Desi ei erau ignorați de coreea, au câștigat inimile in intreaga lume. Coreenii nu aveau habar de cat de populari sunt in afara.
    Ce mai au ei? As zice transparența, sunt sinceri, amabili, nu joacă teatru si sunt cat de nebuni vor (pe mine videoclipurile bangtanbomb m-au facut sa raman ).

    Dar raman la ideea ca fanii au facut 80% din munca. Army care au facut clipuri cu ei pe yt, i-au prezentat prietenilor, cunoștințelor. Army care fac vâlvă si care sar la atac către orice le rănește trupa.
    Deci bts au reușit să câștige inimile unor oameni prin muzica, sinceritatea, talentul si felul lor de a fi. Au câștigat niste oameni care fac tot posibilul sa le aduca succesul.

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  3. Avatarul lui CorinaCorina

    Eu consider că ei ca sa ajungă unde sunt acuma au muncit extrem de mult ,punand suflet , dragoste si tot ce este mai bun pentru a scoate arta pe care o scot deja . BTS nu e doar un nume de trupa celebra ci si un exemplu pentru multi dintre noi . Si in legatura cu alte trupe daca vor ajunge cunoscuți ca ei ,eu argumentez ca vor fi , cel puțin sunt niste trupe care pot sa le vad evoluând într-un mod placut si frumos . Si as crede că da vor exista trupe cunoscute sau macar o trupa cunoscuta ca ei . Kpop- ul a ajuns plăcut pentru cei care îl inteleg si il percep. Asta ar fi parerea mea.

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui SandraSandra

    Da mai. Norocul pica din cer. Ei pur si simplu au stat bine mersi la soare, pe un sezlong, picior peste picior, cu un fresh de fructe langa, asteptand sa vina norocul dupa ei. Nu stiti ca mai nou asa se procedeaza? Nu e nevoie de munca ci doar de relaxare, fara stres. E chiar amuzant cum aceasta persoana crede ca au avut parte de noroc, fiind la locul si momentul potrivit.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
    1. Avatarul lui luminita rataluminita rata

      Imi place imaginea descrisa de tine si sunt total de acord cu tot ce ai scris

      Partea ciudata este ca acest editor de la Billboard este de fapt , alaturi de Jeff Benjamin , cel mai activ ( de fapt este o femeie , dar cum meseriile nu au feminin….) aparator al baietilor in presa americana . Toate articolele lor sunt balsam de pus pe rana .
      Parca am citi si eu articolul , dar nu-mi aduc aminte sa fi punctat foarte mult pe partea de NOROC , poate este o neintelegere a contextului . POATE.
      In schimb Tamar Herman a mentionat cu subiect si predicat ca acest curent , Kpop , este de mult pe piata americana , doar ca BTS a reusit sa ajunga la inimile fanilor si sa aduca acel plus de originalitate in industria muzicala.

      In consecinta , daca o alta trupa va reusi sa-si castige loialitatea fanilor asa cum a facut BTS , totul este posibil .Chiar imi doresc o alta trupa interesanta , dar ca BTS , niciodata nu va rasari , pt ca ar trebui sa se cloneze toate elementele , de la determinare , caracter, situatii , iar acest lucru , stiintific , este IMPOSIBIL. . Ei sunt UNICI in felul lor si asa vor ramane pe veci in memoria colectiva.

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  5. Avatarul lui MihaelaMihaela

    Cred că succesul de care se bucură ei în prezent se datorează mult muncii enorme depuse de aceştea şi modul lor deosebit de interacțiune cu fanii. Sunt nişte persoane deosebite, cu o aură luminoasă care ştiu cum să trezească mii de vise în inimile noastre. ❤❤❤

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  6. Avatarul lui Laysha💞Laysha💞

    Aici nu e vorba de noroc!Succesul lor se datorează faptului că au pus pasiune si talent in ceea ce făceau.
    Plus de asta ,nu stiu daca vor exista trupe ca BTS,însă suntem siguri de un anume lucru!LEGENDELE NU MOR NICIODATA

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  7. Avatarul lui MirelaMirela

    Eu i-am descoperit datorită fetei mele (Army aproape de la inceput) dimineata spre scoala îmi punea melodii si îmi traducea ceea ce vor ei sa transmită , am urmarit impreuna cu ea tot ce era legat de ei ,fiecare clip, fiecare poveste ,a trecut prin adolescenta împreună cu ei si a învățat sa fie modestă,luptătoare sa-si urmeze visurile si sa se iubească pe ea 💜💜💜Sunt mândră de ei si sunt mândră de fata mea ❤❤❤

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  8. Avatarul lui AviTaeAviTae

    E un sentiment atat de placut sa vezi ce oameni de succes au ajuns, mai ales cand ii cunosti de cand au avut fanmeeting cu 50 de persoane, ARMY’s fac o treaba buna sustinand-ui si ei, la randul lo, isi iubiesc fanii atat de mult. Poate ca visul lor era doar sa debuteze ( nu vorbesc si de a lui Suga :)) Dar daca muzica, versurile, prestatiile sunt atat de superbe,normal ca sunt recunoscuti. Poate e si noroc, e si munca, pasiune dar este si sinceritatea lor transmisa prin muzica. E povestea fiecarei persoane , adolescent, scrisa in versuri si pusa pe note. Sunt superbi, ii iubesc. Sunt mandra ca i-am descoperit.Sunt cel mai frumos lucru din viata mea.

    Apreciat de 3 persoane

    Răspunde
  9. Avatarul lui Get a fancy 👐✌complexity 🌟🌞

    La mine când i-am descoperit in 2012 din noroc pe twt văzând o poză cu Namjoon şi părul lui tip afro nigga care m-a atras şi i’am urmărit pe twt până am aflat că vor debuta la vremea aia eram fană SNSD (încă sunt) şi muzica lor la început nu mă atrăgea dar versurile lor da şi pasiunea şi era îngrozitor sa văd cum multe persoane erau împotriva lor şi îi acuzau aproasta din orice, pot să zic că nu BTS au avut acest noroc ei doar au debutat şi au făcut ce au ştiut mai bine, norocul stă în persoanele care i-au descoperit şi se simt în versurile lor începând de la persoane de 12 ani până la oameni învârstă, ţin să menţionez că muzica nu are vârstă şi nu contează că ai 7-13-20 dacă îţi place ceea ce asculti aia e, BTS si’au făcut doar treaba iar tot mai multă lume a avut noroc să ii descopere iar lucrurile importante sau tras ca un magnet spre ei ,multă lume pune accent pe „noroc” dar norocul ăsta nu vine spre ei ci vine prin persoane, that’s how life work .

    Oricum trupă ca BTS nu o sa mai fie şi nu mă refer la muzică, performanţă şi toate alea mă refer la ei şi la tot ce fac ei ca persoane.

    (ಥ_ಥ)

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  10. Avatarul lui DanaDana

    Da, au avut noroc. Noroc unul de altul, de oameni buni in jurul lor, de o agrentie buna, aici poti spune ca au avut noroc, dar noroc in succesul lor in nici-un caz. Daca erau atat de norocosi nu se mai zbateau tat la inceput, nu mai erau numiti nugu, buni de nimic si etc. Au muncit pe rupte, muncesc pe rupte, nu e noroc, e munca!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  11. Avatarul lui EunbiKya

    Personal BTS au avut tot ce am căutat de la o trupă.
    Si deșii muzica pe care o produc este importante consider că si mai important este ca trupa să fie unită ca o familie.
    Pentru că noi fanii ne implicăm în activități, punem suflet în susținerea lor si nimeni nu vrea să vadă idoli ce sunt doar „colegi de servici”.
    Cred că acest lucru atrage foarte mult fanii pe lângă muzica de calitate.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  12. Avatarul lui AlexandraAlexandra

    Explicație clară? Au muncit pana mai aveau putin si lesinau pe scena. Asta este ecplicatia clară, nu norocul.
    BTS nu este doar o trupă, este o familie. De fiecare dată când au ocazia spun asta. Ei înșiși au recunoscut că atunci când unul cade ceilalți 7 îl ridică.

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  13. Avatarul lui CookyCooky

    Da , au avut si putin noroc , noroc sa fie asa talentati . Au un talent rar si au cate putin din toate , au voce (de fapt au o voce uimitoare ) , au infatisare , au caracter etc… Pot sa spun ca nu e nevoie sa citesc traducerile sa imi dau sema de ceea ce spun , pentru ca tot ce trebuie sa fac , e sa inchid ochii si doar , doar sa ascult . Ei au reusit prin muzica si versurile lor sa ma fac sa plang , sa sufar cu ei , sa ma bucur cu ei , sa traiesc cu ei .
    Cum au mai ajuns ei cunoscuti ? Pai , ei bine …prin ceea ce fac au reusit sa atraga o multime de fani care au ceva special , acestia au reusit sa vada ca ei nu sunt doar niste vedete , sunt niste persoane cu un suflet mare , care nu au ezitat niciodata sa fie alaturi de fanii lor si fani lor alaturi de ei , nu au ezitat sa planga pentru ei , sa sufere pentru fanii lor , sa se bucure , sa ii invete , dar cel mai important , nu au incetat sa ii iubeasca , chair daca au fost 20.000 , 1 mil sau chiat 15 mil . Ei isi iubesc fanii isi iubesc munca , isi iubesc colegii de trupa si au sentimente , nu se gandesc numai la ei sau la bani , se gandesc la fanii lor , si ii iubesc . Un alt lucru ar mai fi ca …ei bine , sunt ei , sunt naturali si se opserva asta , se opserva ca nu e dus nimic la extrem si ca sunt pur si simplu ei , sunt acei oameni copilarosi care te fac sa razi cand ai vrea sa plangi , sunt acei oameni care chiar daca nu sunt fizic langa tine , sunt moral , sunt cei care te ajuta sa treci peste perioade dificile din viata si te invata sa fi tu .
    Eu deocamdata nu am invatat sa ma iubesc pe mine (inca lucrez la asta ) pot sa zic chiar ca imi displace persoana mea , dar unele dintre cele mai importante locruri pe care le-am invatat de la ei sunt …, sa fiu eu , sa nu ma intereseze de ce cred ceilalti si pur si implu sa fiu eu , sa ma port asa cum vreau si sa ii ajut si pe alti sa se descopere si sa fie ei .

    Pentru asta multumesc BTS !!! 🙇🏻🙇🏻🙇🏻💜💜💜

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
  14. Avatarul lui iryureIryuré

    Ei sunt cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat!!! 👏👏👏👑👑👑👑👑👑👑 mei, va iubesc din tot sufletul! Sunteți unici și cei mai buni! 😉💪👏👏👏💞💞💞 Restul să zică ce vrea 😪

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Răspunde-i lui Cooky Anulează răspunsul