Azi, Seungri a vizitat Tokyo ca parte a turneului său solo, „The Great Seungri”, dar mai presus de astea, a făcut o declarație care a șocat pe toată lumea.
După ce s-a aflat că Seungri, un idol veteran care, împreună cu Big Bang, a ridicat în topuri numele YG Entertainment, a rămas fără dansatori și stiliști, fanii i-au invadat instagramul lui papa YG cu mesaje care, până la urmă, au fost ascultate, iar șeful și-a cerut scuze pentru comportamentul său neglijent.
Dar după spectacolul de azi, mulți fani au fost șocați când Seungri a dezvăluit că el trebuie să aștepte până să intre în camera de înregistrare, pentru că înaintea lui intră toți juniorii companiei, iar el intră ultimul. În cultura coreeană, aceasta este o lovitură imensă pentru mândrie din cauza relației senior-junior (sunbae- hobae), care acordă o atenție deosebită respectului față de vârstnici.
Asta dovedește că zicala „YG are grijă de tine doar dacă aduci suficiente venituri” este adevărată.







Fanii i-au lăsat multe mesaje de încurajare lui Seungri pe Instagram și pe Twitter, în timp ce alții cer demisia lui Yang Hyun Suk.

Doamne ce urasc seful companiei YG aduce doar necazuri nu ie mila de ei cât lucreaza si la urma se comporta cu ei de parca ar fi gunoaie 🤔😢
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Nu cu toți. Blackpink? Ar merita si băieții mai multe, ca sunt cu mult peste, dar ..
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Urăsc din tot sufletul meu această companie!
Săracul Seungri
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Imi e milă de el.In acea companie se fac mult prea multe diferențe între artiști.😭
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sincer nu sunt mare fană, dar mi se pare patetic ce face YG cu Seungri. Seungri cu băieţi din bigbang au făcut compania yg cunoscută, şi acuma îl tratează aşa. Pe BLACKPINK le ridică în slăvi, dar ele nu au făcut nici jumătate din câte au făcut bigbang! Compania asta devine din ce în ce marea! Seungri a trebuit să îşi ceară scuze şi data trecută! De ce?! Pentru că a spus adevărul… 🙄😶😔
ApreciazăApreciat de 1 persoană