Sungjong din INFINITE își face griji legate de înrolare + vorbește despre cum se simte Sunggyu în armată

Sungjong din INFINITE a acordat o serie de interviuri în care a vorbit despre grup, armată și multe altele.

Trupa INFINITE a revenit pe 13 februarie cu melodia „Clock” care este dedicată și fanilor săi, fiind o promisiune de a rămâne împreună pentru totdeauna. În acest context, Sungjong a vorbit despre viitorul grupului și îngrijorările sale legate de viitor.

În ceea ce privește înrolarea lui Sunggyu de anul trecut, Sungjong a spus: „A fost ciudat. Mi-am dat seama că suntem cu adevărat în vârstă. Aș vrea să putem avea mai multe promoții de grup, dar datoria militară este ceva ce trebuie să acceptăm.” El a mai spus despre Sunggyu: „Se descurcă bine. El cântă într-un musical în armată și am putut vorbi cu el când m-am dus să văd musicalul și să-l înveselesc. Am fost ușurat pentru că părea că se simte foarte bine acolo”, a continuat el. „Am mers, de asemenea, la concertul solo al lui Woohyun împreună. Când am verificat în ce zile vom merge, am constatat că mergeam în aceeași zi, așa că am fost împreună.”

Cu privire la propria înrolare, Sungjong a declarat: „Trebuie să mă înrolez  și eu cândva, așa că mă gândesc la asta din diferite perspective. Sunt cel mai tânăr din grup, așa că pot să mă înscriu cel mai târziu, dar mă gândesc dacă ar trebui să mă înrolez în același timp cu ceilalți membri pentru a scurta hiatusul  nostru ca grup sau dacă să merg mai departe cu promoțiile individuale, chiar dacă aceasta duce la o mai lungă pauză pentru grup.”

Ca grup de veterani, INFINITE este aproape ca o familie. „Avem un  grup de chat, astfel încât să vorbim între noi în fiecare zi. Am fost împreună peste 10 ani, incluzând timpul petrecut ca stagiari, așa că știm totul despre fiecare dintre noi. Lucrând împreună de atâta timp, ne face să știm despre tot ce le place sau nu tuturor în funcție de stările și personalitățile lor”, a explicat Sungjong.

INFINITE a  lansat un nou digital digital intitulat „Clock”, o melodie care conține amintirile INFINITE cu  fandomul INSPIRIT. Sungjong a spus că INFINTE a muncit foarte mult pentru a completa spațiul gol lăsat de Sunggyu și că a înregistrat de mai multe ori cântecul până la atingerea rezultatelor dorite. Sungjong a povestit: „Personal, m-am provocat să rapez. Cred că fanii vor dori micile schimbări pe care le facem, menținând în același timp identitatea muzicală a INFINITE.”

Sungjong este în prezent un DJ la programul de radio EBS „Midnight Black„. Pentru că întâlnește mulți idoli juniori prin emisiunea sa, el a împărtășit: „Ori de câte ori idolii î ne spun „Am repetat în timp ce priveam evoluțiile sincronizate originale ale INFINITE, vă invidiem că sunteți încă puternici ca un grup”, zic: „deci am făcut bine ceea ce am făcut”. Îmi amintesc că atunci când am debutat, am renunâat la somn și petrecerea timpului liber pentru a ne concentra asupra antrenamentelor.” Apoi i-a ales pe juniorii agenției Golden Child ca grup de la care are mari așteptări  și a spus: „Când îi văd că repetă din greu, îmi amintește de zilele noastre de debut”.

În cele din urmă, el a împărtășit: „Sper că INFINTE va promova în mod frecvent și pe parcursul întregului an. În prezent lucrăm la un nou album. Încă nu am început să înregistrăm, dar planificăm pentru a putea avea melodii bune. De asemenea, sper să am un alt concert „That Summer„. Vă rog să așteptați cu nerăbdare să ne vedem, deoarece ne apropiem de 10 ani de la debut. „

Voi ați urmărit „Clock”?

 

Sursa: soompi

Un gând despre „Sungjong din INFINITE își face griji legate de înrolare + vorbește despre cum se simte Sunggyu în armată

  1. Avatarul lui blueblue

    Deci, ii ador!! 😍😍 Ori de cate ori revin sunt si m ai buni si ma impresioneaza de fiecare data! Ma bucur atat de mult sa vad ca sunt uniti ca si grup si ca au rezistat atat! Sper sa ma i formeze un grup multi ani de acum. O sa i astept oricat va fi nevoie!
    INFINITE&INSPIRIT FOREVER!!!

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu