
Fostul membru Wanna One, Kim Jae Hwan, strălucește la prezentarea de la Londra și își face debutul în lumea internațională a prezentărilor de modă.
Zilele acestea a avut loc Săptămâna Modei de la Londra și diferiți artiști din întreaga lume și-au făcut timp pentru acest eveniment exclusiv! Kim Jae Hwan a fost invitat și a fost de asemenea prezent făcându-și debutul la un show de modă.
Fanii au reușit să realizeze câteva fotografii cu el, pe furiș, înainte, în timpul și după spectacol. Să aruncăm o privire la câteva dintre acestea!


Idolul a fost îmbrăcat cu haine confortabile, din cap până în picioare în culoarea negru. În afară de aceasta, el nu a uitat să-și pună niște accesorii pentru a se evidenția. Idolul a părut în largul său la prezentarea de modă, înconjurat de alte staruri internaționale.



La final, Kim Jae Hwan nu a scăpat fără să acorde interviuri. Acesta a fost foarte calm când a răspuns întrebărilor reporterilor, arătându-și profesionalismul. De asemenea, Kim Jae Hwan și-a salutat fanii din întreaga lume, mulțumindu-le pentru sprijinul lor continuu.
