Xiumin din EXO se înrolează în curând!

Xiumin din EXO a anunțat personal fanii cu privire la data înrolării!

Fanii EXO-L discutau de ceva vreme despre faptul că Xiumin urmează să plece în armată. Cu ocazia aniversării a 7 ani de la debutul trupei EXO, acesta le-a scris un mesaj pe care l-a postat pe fancafe-ul său, prin care anunță că pleacă în armată:

xiumin1

Bună, EXO-L, aici este Xiumin!

Florile au înflorit frumos în ultima vreme. Ați  mers să le vedeți? Puteți vedea flori, vremea devine mai caldă și ieri a fost aniversare de 7 ani de la debutul EXO!

Se pare că EXO s-a născut într-un moment foarte bun și sunt atât de recunoscător tuturor tuturor. Felicitări pentru membrii noștri încă o dată.

De fapt, scriu această scrisoare tuturor, pentru că am ceva important de spus. Datoria militară! Mă înrolez în armată pe 7 mai!

Am de gând să creez un moment pentru a ne întâlni cât mai curând posibil, astfel încât să vă pot spune direct: „Voi reveni sănătos”. Organizăm în curând un concert EXO-CBX, așa că mă voi întoarce după aceea. Vă rog să așteptați încă puțin ^ ^

Să muncim mult și astăzi! 

Xiumin din EXO

Agenția SM Entertainment a confirmat că idolul va începe serviciul militar activ  pe 7 mai și că nu vor fi organizate evenimente speciale în ziua respectivă. Înrolarea va fi făcută în discreție iar unitatea militară la care va merge Xiumin nu va fi dezvăluită înainte, acesta dorindu-și un eveniment privat.

Xiumin este primul membru EXO care se înrolează. Îi dorim armată ușoară!

 

Surse: soompi, koreaboo

17 gânduri despre „Xiumin din EXO se înrolează în curând!

  1. Avatarul lui DumiDumi

    Stiam ca trebuie sa se inroleze in perioada asta, dar parca nu ma asteptam! In vine sa plang, dar ma abtin deoarece inca sunt la scoala. 😭😭😭😭Si cand am aflat ca trebuie sa se inroleze anul asta am plans. E un sentiment foarte trist cand aflii acest lucru…mai ales cand sunt idolii tai preferati. Este o perioada destul de lunga si e dureros sa nu ii vezi si nici prea multe vesti sa nu stii despre ei. Oricum sper sa fie un timp de relaxate pentru el sa se simta bine! Armsta usoara MinMin! FIGHTING XIUMIN!💕💕💕💕💕💪 Noi te vom astepta, oricat e nevoie! WE ARE ONE!

    Apreciat de 2 persoane

    Răspunde
    1. Avatarul lui KimKim Autor post

      eii.. o sa revina. si super junior a revenit pana la urma… minus kim heechul cu pb lui la picioare si kangjin. si acum o sa revina. probabil fara lay… dar sa vedem cine se mai inroleaza anul acesta dintre ei

      Apreciază

      Răspunde
      1. Avatarul lui mkyoKaila

        ma duc peste ei in coreea si ii bat =)))
        cum se poate sa plece primu membru din exo in armata si sa nu le dea cb cu el -.-

        ma refeream ca exo sa aiba comeback cu el inainte sa plece in armata. sa nu puna sm cb ul trupei dupa plecarea lui xiumin

        Apreciază

        Răspunde
        1. Avatarul lui KimKim Autor post

          a zis ca revine dar nu a zis CUM (in ce formula). nu intelegeam la ce te referi acum e clar. intrebarea mea e daca debuteaza solo sau revine cu trupa.. nu mi-a fost clar. tu ce stii?

          Apreciază

          Răspunde
        1. Avatarul lui DumiDumi

          Vai…si inima mea ce mai face daca pleaca toti. Intradevar e ma bine sa se duca mai multi odata, ca sa termine mai repede, dar nu toti 😭😭😞

          Apreciază

          Răspunde
  2. Avatarul lui BubxyBubxy

    Știam că urmează, dar acum că e data oficială, e așa greu… 😭😭😭

    Dacă se înscriu pe rând, aproximativ 6 ani nu o să-i mai vedem împreună pe toți, promovând. De asta, mi-aș dori să meargă mai mulți odată, dacă nu chiar toți. Dar oare ar fi Sm de acord.?.. 🤔

    Melodia aleasă de Xiumin, în 8 aprilie, a fost „Don’t Go”. ❤️
    Xiumin, armată ușoară!! Fanii sunt alături de tine, nu pleacă nicăieri!! ❤️

    Apreciază

    Răspunde
  3. Pingback: [CCC] Xiumin, primul membru EXO ce se înrolează în armată – K-pop Romania

Răspunde-i lui Kim Anulează răspunsul