
Jin | J-Hope | Jungkook
Cred că am pierdut din nou
Pari supărat
Într-un moment, jocul se termină, termină, termină
Dacă este un joc pot începe din nou
Cred că trebuie să mă descurc cu asta, să mă descurc cu asta
În lumea reală
Prefer să fiu într-un joc
Pentru că doare foarte mult
Am nevoie de medicul meu că să mă vindec
Dar eu sunt o altă stea
Mă învinovățesc pentru că nu pot fi perfect
Meru îmi plec capul, mă opresc din mers
Mereu am vrut să fac cât mai bine
Şi am încercat să te fac să zâmbești… la naiba
Te rog, dă-mi un remediu
Care să-mi facă inima să bată din nou, un remediu
Ce ar trebui să fac acum?
Te rog, salvează-mă, dă-mi o altă șansă
Te rog, dă-mi
Un remediu, o melodie
O amintire care să rămână doar pentru mine
Dacă mă opresc în acest moment
Dacă oprim totul, va fi mult mai bine
Sunt bine, dar nu sunt
Încerc să-mi spun asta ca să ma obișnuiesc
Dar mă doare ca și cum ar prima dată
Sunt un jucător slab
Ai dreptate, nu mă poți controla
Voi ieși rănit din cauza probelor, greșelilor și arogantelor
Versurile melodiilor mele, fiecare gest de-al meu
Sunt speriat pentru că nu-mi aduc aminte de cuvintele pe care le-am spus
Şi mereu am încercat să fug
Dar, știi, sunt captiv
Chiar și umbra mea devine mai mare
Viața mea e la fel ca a ta
Așa că remediul meu este și al tău
Te rog, dă-mi un remediu
Care să-mi facă inima să bată din nou, un remediu
Ce ar trebui să fac acum?
Te rog, salvează-mă, dă-mi o altă șansă
Te rog, dă-mi
(Un remediu)
Continuu să alerg și să mă împiedic
(Sincer)
Deși repet aceleași greșeli de nenumărate ori
Voi continua să alerg
[JN/JK] Aşa că, dă-mi un remediu
Care să-mi facă inima să bată din nou, un remediu
Ce ar trebui să fac acum?
Te rog, salvează-mă, dă-mi o altă șansă
Te rog, dă-mi un remediu
(M-am întrebat dacă voi avea succes, mă voi întoarce)
Care să-mi facă inima să bată din nou, un remediu
(Voi lupta și te voi prinde din urmă, chiar dacă voi cădea, mă voi ridica)
Ce ar trebui să fac acum?
(O durerea cunoscută mă loveşte din nou)
Te rog, salvează-mă
(Nu va fi uşor)
Dă-mi o altă șansă
(M-am întrebat dacă voi renunța, nu, nu, niciodată)
Nu voi renunța

Multumim pentru traduceri , Iris !!!!!
ApreciazăApreciază