Noi zvonuri cu privire la revenirile artiștilor de la SM Entertainment

Imagini pentru exo red velvet nct

Se pare că vom avea parte de o mulțime de reveniri din partea artiștilor agenției SM Entertainment, cel puțin asta susțin cele mai recente zvonuri de pe internet.

În ultima vreme, pe rețele de socializare au apărut informații cu privire la comeback-urile de la EXO, TVXQ, Red Velvet, NCT Dream și alți artiști, iar mulți dintre fani își doresc ca știrile să fie adevărate. Conform surselor, toate acestea vor avea loc în următoarele luni ale lui 2019.

Astfel, potrivit zvonurilor, pe 31 mai va avea loc debutul unui nou sub-unit de la EXO, format din membrii Sehun și Chanyeol, pe 7 iunie va reveni Taemin din SHINee, iar o săptămână mai târziu vom putea admira următorul comeback de la NCT Dream, împreună cu un membru nou. De asemenea, în luna iunie vom avea parte și de lansări solo. Pe 17 iunie Yunho din TVXQ va bucura fanii cu melodii, iar pe Baekhyun din EXO îl vom putea auzi începând cu 24 iunie.

Și luna iulie pare să fie plină de surprize, în data de 5 vom obține un comeback marca Red Velvet, pe 15 iulie va reveni Super Junior, iar pe 26 iulie – marea revenire de la EXO.

Din păcate, știrile nu au fost confirmate de către reprezentanții de la SM Entertainment, însă a fost dezvăluit faptul că artiștii într-adevăr se pregătesc de noi lansări.

surse: twitter

Un gând despre „Noi zvonuri cu privire la revenirile artiștilor de la SM Entertainment

  1. Avatarul lui DumiDumi

    Doamne, suna asa bine 😆😆😆 astept sa le vad puse in practica😊 Cele care m-au surprins cel mai mult au fost stirile despre Baekhyun. Chiar imi doream foarte mult sa vad intr-o zi asta!🙇🙏😄 Desigur astept cu nerabdare subunitul de mult banuit❤❤❤ si desigur revenirea de la EXO!👑💓💓 Si nu in ultimul rand si ceilalti artisti💕💕💕

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Dumi Anulează răspunsul