Hongki și Jaejin din FT Island fac o promisiune majoră fiului lui Minhwan + Yulhee plânge

Unchii din FT Island s-au distrat la petrecerea de un an a băiețelului  lui Minhwan și Yulhee și i-au făcut o promisiune acestuia, pentru când va fi mare. Cei doi unchi ai lui Jae Yul din trupa FT Island își adoră nepotul!

Emisiunea din 29 mai a emisiunii “Mr. House Husband” a dezvăluit filmări de la petrecerea de un an a lui Jae Yul, băiețelul membrului FT Island, Minhwan, și al lui Yulhee, ex-LABOUM.

Cuplul a invitat familia și prietenii pentru o petrecere, iar Lee Hong Ki și Lee Jae Jin au participat la eveniment. În timpul petrecerii de aniversare, MC-ul a început să joace un joc în care oaspeții au trebuit să ghicească tot felul de lucruri despre sărbătorit.

Când a fost întrebat: „Ce a spus Jae Yul mai întâi, mama sau tata?” Hongki a răspuns corect, spunând „tata”. Hongki a sărit în sus distrat de propriul răspuns, iar întrebat la microfon  cine este el, s-a prezentat ca unchiul lui Jae Yul, care are o relație cu el mai puternică decât sângele!

MC-ul a spus apoi: „Vă rog repetați după mine cu voce tare: Jae Yul, te rog să crești bine. Când te duci la facultate, o să plătesc pentru studiile tale.” Lee Hong Ki a părut surprins când și-a dat seama ce se întâmplă. Cu un râs, el a spus: „Voi plăti pentru primul trimestru al școlarizării tale” și a primit aplauze de la toată lumea.

Între timp, Jaejin sărea în sus ca un copil mic, aplauda și râdea, felicitându-i pe Hongki și Jae Yul.

A doua întrebare a fost când Jae Yul a mers singur pentru prima dată. Jaejin și-a ridicat mâna și a răspuns că  Yae Yul nu a mers încă singur. Și el a fost întrebat de MC dacă va plăti taxele pentru cel de-al doilea semestru de la facultate pentru Jae Yul. Jaejin a dat din cap și  primit și el aplauze, în timp ce Hongki se prăpădea pe scaun de râs. Jaejin a plecat la locul lui, ca un copil care a răspuns corect la tablă, arătând cu mâna către Honki, în semn complice:

Ulterior, în timp ce urmărea un videoclip care conținea amintiri cu fiul lor, Yulhee a izbucnit în lacrimi. În interviu, Yulhee a explicat: „Mi-am dat seama că am petrecut un an cu copilul meu. Mi-a revenit fiecare amintire din timpul sarcinii, ziua în care am născut, faptul că am avut grijă de copil și poveștile pe care numai oppa și cu mine le cunoaștem.”

Ea a continuat: „Sunt recunoscătoare că Jjang-ee a crescut foarte bine în ciuda unor astfel de părinți care au multe lipsuri. M-am simțit atât de rău, gândindu-mă cum l-am învinovățit pentru că îmi era așa de greu”.

Yulhee a mai spus: „Am ajuns să accept diferențele dintre viața mea și viața prietenilor mei și mi-am dat seama că acceptarea nu era o pierdere, am fost mândră de mine însîmi, am fost mulțumită oppa și JJang-ee. Sunt atât de recunoscătoare pentru ei. „

https://youtu.be/jxOGkNFGuRU

Cei doi sunt niște părinți norocoși și se vede că își iubesc copilul tare  mult, deși încă le lipsește experiența de viață. Minhwan și Yulhee au promis să facă tot ce e mai bine pentru fiul lor.

La mulți ani cu întârziere, Jae Yul!

Surse: soompi, allkpop

3 gânduri despre „Hongki și Jaejin din FT Island fac o promisiune majoră fiului lui Minhwan + Yulhee plânge

  1. Avatarul lui Eira𝐸𝒾𝓇𝒶

    Păi dacă ar fi întrebat cineva asta la prima mea aniversare, sigurat s-ar fi făcut liniște totală, după care cineva ar fi șoptit, „mai îi trebuie si facultate?!” sau „să-și plătească ea!” 😄😄😄 Si eu va iubesc, rude dragi!
    Hong Ki e un dulceeee!🤧🥰

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
      1. Avatarul lui Eira𝐸𝒾𝓇𝒶

        EXACT!!! 💖💖💖
        Mi s-au aprins scântei in suflet cand l-am văzut pt prima data in You’re Beautiful JEREMY🥰🥰 Vocea lui e leac pt suflet oameni! „Crying in the rain” e una din obsesiile mele..😅🤘

        Apreciază

        Răspunde

Răspunde-i lui Kim Anulează răspunsul