
KBS ne arată ce se întâmplă în spatele camerelor de filmare!
În clipul de aproape de trei minute, îi vedem pe Shin Hye Sun și L din INFINITE cum repetă pentru o scenă ce implică săruturi. Protagoniștii noului serial “Angel’s Last Mission: Love” repetă împreună replicile și discută scenele cu regizorul, atmosfera fiind una relaxata și degajată.
De asemenea, pe lângă muncă, aceștia se și distrează. Când L își repeta replicile în loc să spună „bea mai puțin”, a zis „dansează mai puțin”, provocând râsete pe platoul de filmare. Apoi, în timp ce ținea două pahare de vin, a reușit să verse un pic din băutura roșie, cerându-și din nou scuze.
Însă, odată ce a început să se filmeze, cei doi actori au intrat imediat în pielea personajelor și au reușit să creeze o scenă, cărora le-a făcut multor persoane inima să bată mai tare.
“Angel’s Last Mission: Love” este o producție fantastico-romantică despre Lee Yeon Seo, o balerină ce nu crede în dragoste (jucată de Shin Hye Sun) și Dan (interpretat de L din INFINITE), un înger care o va face pe cupidonul pentru protagonistă. De asemenea, serialul are parte de un mare succes și domină ratingurile.
Puteți vedea în fiecare miercuri și joi ce se întâmplă cu personajele noastre preferate.

Pur si simplu ador acest serial, e o poveste interesanta si un subiect care nu s-a mai abordat, daca ati observat ultimele seriale sunt toate povesti de dragoste dintre secretara si boss 😀
ApreciazăApreciază
si eu il ador foarte mult
imi place ca ea e o persoana puternica si nu e din aia care trebuie sa fie salvata (bine, intelegi la ce ma refer =))) )
si povestea chiar e frumoasa. ma asteptam sa fie naspa, ca a mai fost un serial cu ingeri, in care au jucat alti doi membri din infinite si a iesit cam copilaresc =))
cred ca e serialu meu preferat din 2019
ApreciazăApreciază
Aa, stiut despre care serial ai invedere, l-am privit,
Hi! School-Love On, abia acum mi-am dat seama ca si acolo e vorba de ingerasi 😀ApreciazăApreciază
E superb serialul. De abia astept episoadele urmatoare.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
❤❤❤❤
ApreciazăApreciază