Sandeul spune că nu a fost bine + cum a depășit criza despărțirii membrilor B1A4

Sandeul povestește cum melodiile noului său album solo reflectă exact suișurile și coborâșurile sale din ultima perioadă.

Pe 3 iunie, idolul a lansat un nou album solo intitulat „One Fine Day” și o piesă de titlu cu același nume.

În 2018, contractul B1A4 cu WM Entertainment a expirat, iar membrii au luat decizii pentru viitorul lor. Sandeul, CNU și Gongchan și-au reînnoit contractele cu agenția și au continuat să promoveze sub numele B1A4, în timp ce Jinyoung a semnat cu LINK8 Entertainment, un startup, și Baro a decis să se axeze mai mult pe actorie, semnând cu HODU & U Entertainment. CNU s-a înrolat în armată în ianuarie, iar membrii s-au concentrat pe promovări individuale.

„Piesa finală a acestui album ‘I’m Fine’este o melodie pe care am scris-o când eram cel mai puțin bine”, a spus Sandeul. „Nu am fost bine pentru că a existat problema cu echipa și lucrurile pe care nu mi-am dat seama că s-ar putea întâmplă mi s-au întâmplat. Dar dintr-un anumit moment, m-am simțit bine puțin câte puțin. Când am început să-mi depășesc criza, am scris ‘I’m Fine.’. „

El a continuat: „Am avut multe în cap, dar lucrurile s-au rezolvat rând pe rând. Acum, sunt în regulă. Un cântec bun a fost creat grație urcușurilor și coborâșurilor din viața mea. Acolo a început albumul. Noi trei eram pregătiți pentru albumul lui B1A4, dar CNU a plecat la armată, așa că am împins albumul lui B1A4 și mi-am îndreptat atenția spre albumul meu solo. Sincer, nu am fost ambițios în legătură cu lansarea unui album solo. Mi-a plăcut cu adevărat promovarea cu membrii, așa că am vrut să fac asta, dar situația a ajuns așa.”

Lansarea solo a lui Sandeul a fost realizată cu sprijinul membrilor B1A4. CNU i-a oferit piesa secundară de pe album, „Oblique Line”, în timp ce Gongchan a cântat cu el duetul „Love, Always You„.

„CNU mă face mereu să cânt melodia de ghid ori de câte ori face un cântec, și de îndată ce am auzit prima parte din” Oblique Line”, l-am rugat să-mi dea asta”, a dezvăluit Sandeul. „Am fost alături de el de aproximativ 10 ani, iar melodia a fost fără îndoială el. Modul în care [versurile] spun cu perseverență că un nu este un nu era sunt la fel ca el. Dar cântecul s-a simțit diferit odată ce a fost terminat.”

El a mai împărtășit că „Love, Always You” este o melodie pe care am inclus-o ambițios în timp ce visam la un duet cu Gongchan. Sper că mulți vor spune că vor să audă multe colaborări între Gongchan și Sandeul după ce vor auzi acest cântec. Dacă oamenii vor așteapta cu mai multă nerăbdare asta, atunci cred că noi doi am putea să lansăm un album duet. Gongchan nu știe. Cea mai importantă persoană nu știe acest lucru, dar, probabil, lui Gongchan îi place să cânte și cu mine.”

Sandeul se pregătește în prezent pentru concertul său solo în zilele de 29 și 30 iunie, la White iMarket Hall din Seul. „Aștept cu nerăbdare și sunt emoționat”, a comentat cântărețul. „Fiind primul meu concert solo, sunt ambițios. În timpul primelor promoții de album solo, am fost spitalizat pentru că am exagerat. Deși mă pregătesc cu totul, încerc să o iau ușor.”

Sandeul a adăugat: „La primul concert al lui B1A4, nu am avut niciun fel de experiență și nu am putut să mă uit în jur, așa că am plâns la sfârșit când am început să mă relaxez. Dar este ceva diferit în aceste zile. Pot vedea fiecare dispozitiv de iluminare pe care nu l-am putut vedea înainte, așa că chiar aș putea plânge. De asta mă tem. Voi încerca să fiu atent.”

Ați văzut MV-ul  “One Fine Day”?

 

Sursa: soompi

Lasă un comentariu