
Cel mai recent sezon al show-ului de la Mnet, „Produce X 101”, nu este pe măsura așteptărilor coreeni, iar clasamentul stagiarilor are schimbări minime, chiar dacă au fost difuzate deja 7 episoade. Doriți să știți care sunt motivele?
Rata de vizionare
În comparație cu precedentele 3 sezoane, „Produce X 101” are o rată de vizionare mai mică. Desigur, programul are un rating de vizionare semnificativ mare în comparativ cu alte programe de la Mnet, însă a înregistrat o scădere pronunțată a numărului de spectatori. Această scădere poate fi cauzată de scenariul repetitiv (programul are același scenariu în toate sezoanele) și editarea problematică ce nu poate evidenția abilitățile fiecărui stagiar, enervând audiența. De asemenea, 3 sezoane sunt văzute în ochii coreenilor ca fiind destul.

Audiența
Fanii și telespectatorii „Produce X 101” sunt în mare pare persoane tinere, studenți, și sunt numiți de internauții coreeni „fani de la cantină”. Ei și-au format lista de stagiari favoriți încă dinainte de difuzarea show-ului. Înainte de începerea noului sezon, la prezentarea stagiarilor, „fanii de la cantină” au căutat tot mai multe informații despre stagiari, și, cel mai probabil, aceste informații sunt sub formă de poze. De aceea, fanii sunt concentrați să își aleagă favoriții cu o înfățișare ce iese în evidență. Iată de ce elementul „vizual” are o importanță mare pentru stagiari. Kim Mingyu de la Jellyfish Entertainment a fost pe prima poziție în primul episod datorită pozelor cu el din liceu ce au ajuns online, și e cunoscut ca fiind tipul chipeș de la liceu. De aceea mulți fani l-au ales pe el ca favorit.

Contractul de 5 ani
Din cauză că Mnet a anunțat un contract de 5 ani pentru trupa ce se va forma la final, mai multe companii au decis să nu trimită la program stagiarii mai pregătiți, cu o perioadă de antrenament mai mare, probabil din cauză că companiile au deja propriile planuri de debut pentru ei. Iată de ce programul are mulți stagiari tineri, cu o perioadă de antrenament scurtă. De exemplu, agenția Happyface Entertainment a trimis doar un singur stagiar la „Produce X 101”, Won Hyunsik, care este parte din grupul proiect HNB, chiar dacă nu e membru al viitoarei trupe D1CE.
Lipsa fanilor „noi”
Cei care votează pentru stagiari sunt cei care deja și-au creat lista de favoriți înainte de primul episod. Sezoanele „Produce” sunt asemănătoare, de aceea programul nu are fani noi, sau numărul acestora e nesemnificativ. Iată motivul pentru care clasamentul are schimbări minime, e pentru că fanii „au decis din start” cine va debuta. Stagiarii care demonstrează că sunt talentați în timpul programului, cum ar fi Cho Seungyoun sau Han Seungwoo, primesc și o atenție mai mare, dar atenția vine din partea publicului, ceea ce nu e de ajuns că să facă față celor de pe primele poziții.

Ora difuzării
Acest sezon are mai mulți stagiari ce au 16-18 ani față de celelalte sezoane, iar Mnet a decis că episodul final va fi difuzat la ora 20:00, și nu la ora 23:00, ca în sezoanele 1 și 2 (exact cum a fost și cu „Produce 48”, pentru că Jang Wooyoung a împlinit 14 ani în ziua ultimului episod). Aceasta nu va permite fanilor mai în vârstă, ce au loc de muncă, să ia parte la finală, iar fanii ce vor veni vor fi în mare parte fanii „de la cantină”, și ei vor avea întâietate la deciderea membrilor finali.
Stagiarii neprofesioniști
De la 3 la 8 luni, iată ce perioadă de antrenament au o mare parte din stagiari (din ceea ce a fost arătat în primul episod), făcând mentorii să ofteze de situație. Ei nu vor fi în stare să vină cu evoluții ce vor deveni legendare, cum au fost „Bang Bang” și „Shape Of You”, scăzând calitatea show-ului. Dar ei primesc susținerea fanilor care îi votează chiar de la început și primesc, respectiv, mai multă atenție și din partea editorilor de la Mnet. Pentru că fanii consideră după cum urmează: talentul și abilitățile se pot dezvolta în decurs 5 ani, dar aspectul și personalitatea – nu.
Stagiarii „PD-pick”
Încă un motiv pentru care „Produce X 101” are mai puțini spectatori, sunt acei stagiari care sunt preferații mentorilor. Acești concurenți primesc, în mod subtil, un tratament preferențial din partea mentorilor, iar dacă publicul află, se înfurie. Un stagiar „PD-pick” din acest sezon se zvonește că este Kim Yohan de la OUI Entertainment, care a avut fundalul videoclipului lui de prezentare editat, iar timpul de ecranizare primit este mult mai mare, scăzând șansele altor stagiari de a primi timp în episoade. Lee Hangyul este și el un stagiar „PD-pick”, însă el primește aprecieri și din partea publicului.
![[íë¡ëì¤ X 101] <PRODUCE X 101> ì ì ë°íí íì¥ ë¹íì¸ë](https://search.pstatic.net/common/?src=http%3A%2F%2Fpost.phinf.naver.net%2FMjAxOTA1MDJfMTMg%2FMDAxNTU2Nzc3NDE5MDUw.Ddxc3e9tn4Dvdxcsodyvwa5hYUpV7wPL5IBCUF3m1iYg.kjqE7ZdlV6cwsc8CMtagShiuXZQL8j9_Lm1Lzq76Oh8g.JPEG%2FIqKoWP_j-RticdWgIE7LEf1Kg1Ys.jpg&type=b400)
The Unit 101
Parcă „Produce X 101” este un program de supraviețuire pentru stagiari, dar… sunt destui idoli debutați deja: Kim Woo Seok (UP10TION), Song Yuvin (Myteen), Lee Jin Hyuk (UP10TION), Han Seug Woo (VICTON), Choi Byung Chan (VICTON), Lee Hangyul (IM), Kim Guk Heon (Myteen), Cho Seungyeon (UNIQ). Ăștia sunt doar „stagiarii” de pe primele 20 de poziții. De aceea, internauții coreeni consideră că vizionează un sezon „Produce 101” ediția „The Unit”. Chiar dacă nu toți idolii de aici au șansele să debuteze în grupul final, unii spun că urmăresc emisiunea datorită lor, însă Mnet continuă să evidențieze ceilalți participanți netalentați.

Credeți că membrii finali de la „Produce X 101” pot fi numiți acum?

Sper doar ca, Kim Woo Seok sa debuteze !
ApreciazăApreciază
fata grupului din U10T va fi altcineva atunci
ApreciazăApreciază
MAMĂ CE VOCAL AREEEEE!
nimic. doar privesc pdx chiar acum cand canta el
ApreciazăApreciază
Și eu la fel , chiar ma emoționat ! E prea dulce ❤️
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ai uitat sa mentionezi ca sunt multe persoane care sau uitat numai la fete :)) eu de exemplu ❤
ApreciazăApreciază
meow…. poate ai dreptate… am incercat sa includ factorii ce se refera la general
deja cine ce-i place, mie una imi place mai mult sezoanele cu baietii~
ApreciazăApreciază
Mie imi plac, de asemenea, sezoanele fetelor mai mult. Sunt mult mai talentate (și cam toate sunt ft drăguțe) plus și prestațiile lor sunt mult mai bune și progresează mai rapid. Baietii rămân mult in urma, am văzut putini care sa fie într-adevăr buni.
Oricum ar fi, in sezonul asta ii lasa in urma pe aia talentați… nu știu ce va ieși…
ApreciazăApreciat de 1 persoană