Trupa BIG STAR s-a destrămat în mod oficial!

În urmă cu câteva zile vă spuneam că au apărut zvonuri care susțineau că BIG STAR se va desființa, iar acum au apărut noi detalii, din păcate, nu prea îmbucurătoare!

În ciuda faptului că reprezentanții agenției Brave Entertainment au negat știrile cu privire la plecarea băieților de la companie, astăzi a devenit cunoscut faptul că trupa s-a destrămat în mod oficial. Vestea a fost confirmată chiar de către cei de la Brave.

Potrivit unui purtător de cuvânt de la companie, contractele membrilor Feeldog, Sunghak și Jude vor expira în luna iulie, iar altele noi nu vor fi semnate. S-a dezvăluit că au avut loc negocieri între cele două părți, s-a analizat situația cu mare atenție, iar în cele din urmă s-a decis ca trupa să pună capăt activități, după o perioadă de existență de mai bine de 7 ani.

În ceea ce privește pe Baram și Raehwan, încă nu s-a luat o hotărâre cu privire la viitorul lor, din moment ce aceștia își îndeplinesc serviciul militar obligatoriu.

În cele din urmă, reprezentanții de la Brave Entertainment au mulțumit celor trei idoli care au părăsit compania pentru efortul depus pe parcursul ultimilor șapte ani, de asemenea, au mulțumit fanilor de pretutindeni ai grupului BIG STAR pentru dragostea și sprijinul acordat băieților.

Reamintim, BIG STAR a debutat în 2012, iar până în 2015 a lansat 3 mini-albume și 4 single-uri. Începând cu 2015 grupul nu a lansat nimic.

sursa

Lasă un comentariu