BTS dezvăluie trailerul filmului “Bring The Soul: The Movie”

BTS tocmai a lansat trailerul filmului “Bring The Soul: The Movie” și fanii ARMY sunt deja în culmea fericirii.

Pentru cei care sunt mai puțin familiarizați cu subiectul, trupa BTS urmează să lanseze un nou film în cinematografele din lumea întreagă (și cu siguranță că iar va înregistra cifre record de audiențe etc.).

Filmul intitulat “Bring the Soul: The Movie” va avea premiera în data de 7 august.  Așa cum putem vedea și din primul trailer, filmul va cuprinde imagini inedite ale turneului mondial “Love Yourself” , cu filmări din culise nemaivăzute până acum, secvențe filmate în orașele pe care le-au vizitat și o discuție a băieților de la finalul turneului mondial, după concertul lor de la Paris, în care cu siguranță ne vor povesti cum s-au simțit la concerte, cum a fost întâlnirea lor de această dată cu fanii ARMY din lumea întreagă și altele.

 

 

Sursa: soompi

5 gânduri despre „BTS dezvăluie trailerul filmului “Bring The Soul: The Movie”

      1. Avatarul lui RalucaRaluca

        La Happy Cinema in Buc e pus filmul dar biletele nu sunt puse inca la vanzare, si celelalte au pus… Happy Alexandria, Brasov au bilete 😭😭

        Apreciază

        Răspunde

Răspunde-i lui sofiawithluv Anulează răspunsul