Chanyeol vrea să îl fure pe Chen de la Baekhyun, iar Suho e exclus din planurile membrilor EXO

Baekhyun aproape că și-a pierdut și ultimul membru din sub-grup!

Pe 28 iulie, EXO a susținut în Seul la KSPO Dome ultimul concert din cadrul turneului “EXO PLANET #5 – EXplOration”. Artiștii au pregătit momente inedite și incendiare, evoluând în fața a peste 90.000 de fani. Pe lângă prestații, membrii EXO au și interacționat cu fanii și au vorbit despre diferite subiecte, printre care și sub-grupurile.

Chen a spus că a fost gelos pe locul unde EXO-SC și-a susținut showcase-ul cu ocazia debutului. Când a auzit asta, Chanyeol a venit imediat la el și l-a tras de mână, zicându-i – „EXO-CSC?”, la care Chen s-a mirat și s-a dus la Baekhyun, colegul său din EXO-CBX, întrebându-l – „E în regulă?”, iar Baekhyun i-a răspuns clar și răspicat – „Tu ești CBX!”.

Apoi, Chanyeol a făcut o sugestie, „Dar dacă ar fi EXO-CBCS?”, combinând astfel membrii celor două sub-grupuri. Sehun a fost de acord și le-a spus să vină alături de ei. Atunci, Kai, care stătea în celălalt capăt, a venit și l-a apucat pe mezin de mână, propunându-i să fie – „EXO-CBXSK?”

Când Baekhyun a văzut că Suho stătea liniștit și savura discuția aprinsă dintre colegii lui trupă, i-a propus liderului să formeze el singur un sub-grup, care să se cheme ‘EXO-S’ de la ‘EXO-S(uho)’ sau ‘EXO-S(olo)’.

Sursa: kstarlive

 

2 gânduri despre „Chanyeol vrea să îl fure pe Chen de la Baekhyun, iar Suho e exclus din planurile membrilor EXO

Răspunde-i lui Dumi Anulează răspunsul