
După cum știți deja, controversele din ultima vreme în care a fost implicată agenția YG Entertainment a afectat grav imaginea artiștilor săi, iar pentru a-i susține, fanii din întreaga lume și-au unit forțele!
Potrivit rapoartelor, pe 5 august, la ora 12:00 a României, fanii artiștilor de la YG, (Black Pink, iKON, WINNER, Akdong Musician, Lee Hi și Big Bang), se vor aduna pe Twitter pentru a aduce în trend hashtag-ul „#ProtectYGArtists”. Aceștia intenționează vor lase o mulțime de mesaje de încurajare și susținere pentru favoriții lor.
Se spune că în ultima vreme tot mai multe portale de știri și internauți coreeni solicită boicotarea artiștilor de la agenției, iar fanii doresc să-și protejeze cântăreții preferați prin intermediul această metode.
Te alături și tu?


Eu una nu cred ca e nevoie, adica au mai fost chestii de genul in trecut si la reveniri au fost bine. Faca ceva dragut, dar ar putea sa stea si linistiti.
ApreciazăApreciază
fac*
ApreciazăApreciază
Yes și toată chestia asta a început de la un fan Bigbang ce a postat o traducere falsă de la o știre din Coreea despre YG că BigHit boicotează agenția doar ca să le facă celor din BTS rău și agenției! 🤡🤡🤡
Anyway mulți din acea agenție nu merită această ură!
Să sperăm că se va face ceva!
ApreciazăApreciază
Dupa ştirea falsă făcută de ei nah
Doar binele trupelor de acolo le doresc, dar nu ma voi băga
ApreciazăApreciază
Daca nu ma insel ,chestia asta inceput dupa o stire falsa.Totusi sper ca artistii de la yg sa nu mai primeasca ura.
ApreciazăApreciază