
X1 este din ce în ce mai aproape de debut!
Pe 9 august, celebra trupă de la programul de supraviețuire „Produce X 101” a lansat spoilere pentru debutul său mult-așteptat, este vorba despre două fotografii cu membrul Han Seungwoo. Idolul arată perfect în primele poze oficiale, iar fanii sunt de-a dreptul impresionați.
Anterior a devenit cunoscut faptul că X1 pregătește lansarea primului său mini-album, intitulat „비상 : QUANTUM LEAP”. De asemenea, a fost confirmată și data debutului, aceasta va avea loc pe 27 august. Tot în acea zi va fi organizat și un showcase dedicat debutului trupei, unde vor participa jurnaliști și fani coreeni.
Reamintim, X1 este un grup format din cei 11 finaliști ai grandiosului show de la Mnet, aceștia sunt: Seungwoo, Seungyoun, Wooseok, Yohan, Hangyul, Junho, Minhee, Dohyon, Dongpyo, Eunsang și Hyeongjun. Trupa va debuta sub protecția agenției Swing Entertainment.
Așteptați debutul lui X1?

