Baekhyun explică de ce idolii își spală mai întâi părul la duș

Baekhyun din EXO și-a dezvăluit preferințele personale atunci când vine vorba de ordinea în care se spală la duș, obiceiurile sale atunci când trimite mesaje și multe altele la emisiunea „5Bros” din 12 septembrie.

Atunci când i s-a cerut să stabilească ordinea în care se spală la duș între aceste 5 categorii –  dinții,  fața, părul, bustul sau partea de jos a corpului – Baekhyun a numit imediat „părul” ca fiind primul pas. Ceilelalte vedete din platou au fost surprinse, dar Baekhyun a dezvăluit: „Îmi spăl părul mai întâi pentru că simt că este partea cea mai murdară”.

Mai târziu, Baekhyun l-a sunat chiar și pe colegul său de trupă Chen, pentru a-i cere preferințele. Chen a numit, de asemenea, „părul” drept primul său pas atunci când se spală la dus și a motivat: „De obicei, în părul meu există foarte multe produse pentru păr”. Participanții de la „5Bros” au fost de acord că mulți  idoli se pot identifica cu această realitate.

În cele din urmă, Baekhyun a discutat despre obiceiurile sale personale când vine vorba de trimiterea mesajelor pe telefon. Idolul a împărtășit că, în trecut, trimitea răspunsuri simple și scurte către cunoscuții săi și că aceștia s-au plâns că răspunsurile lui erau prea scurte. „În prezent, adaug mult prea multe semne de exclamație. Dacă nu umplu mai mult spațiu, îmi fac griji că cealaltă persoană va fi dezamăgită, așa că folosesc foarte multe semne de exclamație și emoji-uri”.

Puteți vedea câteva clipuri din programul pilot special „5Bros” pentru Chuseok mai jos!

 

 

Sursa

2 gânduri despre „Baekhyun explică de ce idolii își spală mai întâi părul la duș

Răspunde-i lui Bubxy Anulează răspunsul