Au apărut primele detalii cu privire la premiile „Melon Music Awards 2019”

Din moment ce ne apropiem cu pași grăbiți de sfârșitul lui  2019, se apropie și festivitățile de premiere de final de an. Dacă anterior s-a discutat despre „Mnet Asian Music Awards” și „Asia Artist Awards”, fiind prezentate detalii cu privire la dată și locații, acum vom vorbi despre „Melon Music Awards”!

Potrivit rapoartelor din 2 octombrie, ediția din acest an a celebrei ceremonii va avea loc pe 30 noiembrie la Gocheok Dome, Seul, iar printre participanți se vor afla o mulțime de trupe de top ale momentului. Organizatorii muncesc din greu la pregătirea evenimentului și asigură fanii că vor avea parte de un spectacol pe măsura așteptărilor.

Despre „Melon Music Awards” se știe că este una dintre cele mai mari festivități de premiere din Coreea de Sud, iar unii dintre internauți chiar o consideră drept cea mai corectă și mai credibilă dintre toate. Evenimentul acordă patru premii mari (Daesang) anual, „Melodia Anului”, „Artistul Anului”, „Albumul Anului” și „Artistul Anului la Nivel Global” sau „Recordul Anului”.

În 2018 marii câștigători au fost BTS („Artistul Anului” și „Albumul Anului” ), iKON („Melodia Anului”) și Wanna One „Recordul Anului”. „Artistul Anului la Nivel Global” nu a fost acordat în timpul ediției de anul trecut.

sursa: deerzone

Un gând despre „Au apărut primele detalii cu privire la premiile „Melon Music Awards 2019”

Lasă un comentariu