
Lovelyz ne prezintă un spectacol adorabil cu marionete în cel mai nou videoclip cu versuri al piesei „Twinkle”.
„Twinkle” este o melodie de pe cel de-al treilea mini album al trupei, „Fall in Lovelyz”. Cum sărbătorile se apropie cu pași repezi, fetele au lansat un videoclip specific. Versurile apar în josul ecranului, în coreeană și engleză. Două marionete care înfățișează reni dansează printre decorațiuni de Crăciun, iar din când în când mai apar secvențe cu membrele Lovelyz.
