Bolbbalgan4 dezvăluie lista de melodii a noului album

Bolbbalgan4 a dezvăluit lista de melodii a celui mai nou album al său, „Puberty Book II – A Flower The Butterfly Has Seen”.

Acest următor album va marca prima revenire a „trupei”, în care a rămas o singură membră, după ce  Woo Ji Yoon a ales să nu își reînnoiască contractul cu agenția Shofar Music și să o părăsească. De acum înainte, Ahn Ji Young va activa ca artist solo, folosind numele fostului duo.

Lista de melodii cuprinde câteva titluri precum: „Blank”, „Hug” „Butterfly and Cat”, care este interpretată în colaborare cu Baekhyun din EXO, „Counseling” și „Dandelion”.

Melodia „Butterfly and Cat” va fi pre-lansată pe 7 mai, în timp ce „Puberty Book II – A Flower The Butterfly Has Seen” va fi lansat pe 13 mai.

sursă: allkpop

Lasă un comentariu