Noul grup de băieți de la FNC Entertainment, P1Harmony, urmează să debuteze luna viitoare, iar compania a început să lanseze fotografii individuale cu membrii începând cu data de 3 septembrie. Primul membru care a fost dezvăluit a fost Keeho, lider și vocalist, de naționalitate coreeană-canadiană – dar în câteva ore, internetul a fost plin de acuzații în jurul lui. Acum, FNC Entertainment a emis o declarație oficială în care explică partea lor de poveste.
La scurt timp după ce teaserul de debut al lui Keeho a apărut, câțiva fani vechi de pe Twitter ai muzicii k-pop și-au dat seama că nu era prima dată când îl vedeau pe acesta.
https://twitter.com/haknation/status/1301512798040551424?s=20
Au început să apară acuzațiile că membrul Keeho era proprietarul unui cont pe Twitter (fan account) ”@busanwings”, care a fost responsabil pentru mai multe tweet-uri discutabile în 2017. Aceste postări au inclus comentarii sugestive sexual despre Jimin de la BTS, precum și lucruri prost intenționate față de alți artiști, precum EXO. În afară de captura de ecran de mai jos, nu sunt altele.
Utilizatorii au găsit, de asemenea, un tweet de la ”@busanwings”, în care se preciza că ar putea apărea în curând la televizor, precum și tweet-uri care îi urează noroc. Contul de Twitter în cauză a fost asociat cu un cont de Instagram cu numele ”@keehono”, precum și cu un cont de pe platforma de întrebări și răspunsuri CuriousCat, sub numele ”@crackerphobic”.
Pe CuriousCat, ”@crackerphobic” a răspuns că participă la audiții pentru a deveni un idol.
Nu după mult timp, acuzațiile față de Keeho au devenit mai grave. Mai mulți utilizatori de pe Twitter au susținut că ”@busanwings” a hărțuit și a urmărit mai multe femei și fete negre de pe platformă, salvându-și fotografiile lor și discriminându-le rasial.
O tipă de pe platforma CuriousCat a admis hărțuirea sa cibernetică: ”Acest ciudat păstra mai multe poze cu fete negre, INCLUSIV CU MINE, salvate în telefon pentru LUNI la rând (în scopul de a le hărțui ulterior bazat pe felul în care arată). Este obsedat, ciudat și dezgustător”.
În 4 septembrie, FNC Entertainment a apelat la pagina de Twitter pentru a aborda acuzațiile – și, deși au recunoscut că unele zvonuri erau adevărate, compania insistă asupra faptului că multe dintre afirmații sunt false.

Acuma am in minte de cum zicea bărbatul ala care era supărat pe Mihai Bendeac: cand te prind, ai belit…
ApreciazăApreciat de 1 persoană