Membrii A.C.E vor fi protagoniștii propriului webtoon

Trupa A.C.E va avea propriul webtoon!

În data de 9 octombrie, compania trupei A.C.E, Beat Interactive, a dezvăluit: „Luna trecută am semnat un parteneriat strategic cu Storyverse Ltd. Prin intermediul acestuia, vom lansa o serie de webtoon (benzi desenate coreene) cu membrii A.C.E în rolurile principale.”

Un reprezentant al companiei de producere a webtoon-ului a declarat: „Suntem nerăbdători să lucrăm alături de A.C.E, vedetele k-pop ce obțin tot mai multă faimă și care deja sunt cunoscute în multe țări. Sperăm să vă aducem o poveste minunată și să contribuim la răspândirea valului Hallyu”.

Trupa a revenit în septembrie cu cel de-al 4-lea album mini, „HJZM: The Butterfly Phantasy”.

sursă

Lasă un comentariu