Membrii din BTS au lansat în mod constant piese pentru fanii lor prin diferite albume, coveruri și mixtape-uri.
Deja, trei din cei șapte membri și-au lansat propriile melodii, iar primul a fost RM, urmat de Suga (Agust D) și J-Hope. Fanii sunt conștienți de faptul că ceilalți membri între timp au lucrat la mixtape-urile lor, deoarece aceștia au spus în mod constant că au de gând să lanseze unul.
Recent, se tot zvonește în mediul online de la apariția lui Jungkook la „2021 Golden Disc Award”, că acesta se pregătește să lanseze mixtape-ul său. Fanii, au observat că idolul masculin și-a schimbat culoarea părului, iar asta ar fi un semn. De asemenea, au observat că imaginea contului de profil a contului de muzică Apple s-a schimbat, ceea ce i-a făcut pe fani să creadă că mixtape-ul lui Jungkook va fi lansat în curând.
O altă speculație ar fi că membrii V și Jungkook, ar putea lansa o piesă împreună și se pregătesc să promoveze ca primul sub-grup.