Kim Seon Ho a luat parte recent la o ședință foto pentru numărul din luna ianuarie al revistei Dazed Korea!
Actorul a pozat în haine colorate,moderne, dar sofisticate prezentând audienței expresivitatea și șarmul său.
În interviul care a însoțit ședința foto, Kim Seon Ho a vorbit despre felul în care s-a schimbat pe plan personal. El a spus: „Cred că sunt la fel ca înainte. Personal, încă îmi lipsesc multe și mă consider o persoană lentă. Dar cred că sunt un om care face ceea ce trebuie făcut, ceea ce vrea și ceea ce îi place să facă, într-un mod lent, dar bine definit. În asta am încredere”.
Când a fost întrebat ce părere are despre prezent, actorul a spus: „Sunt copleșitor de recunoscător. Uneori mă întreb: „Merit atât de multă atenție?”. Viața mea de zi cu zi s-a schimbat. La început, nu eram familiarizat cu ea, dar acum se simte mai firesc și natural. Totuși, încerc să nu uit să fiu recunoscător, pentru a nu trata viața cu nepăsare. Mă simt ca și când aș fi primit un cadou mare din senin. Vreau să prețuiesc acest moment în inima mea și să mi-l amintesc mereu”.
Îmi plac raspunsurile acestui actor, îmi place cum gândește ☺
Și e atât de frumos în pozele de mai sus😍😍😍
ApreciazăApreciat de 1 persoană