Kihyun din MONSTA X le scrie fanilor + Starship dezvăluie dosarul său școlar + începe procesul împotriva defăimătorilor

Agenția Starship postează rezultatele anchetei efectuate la școala unde a învățat Kihyun, în urma acuzațiilor online de bullying aduse împotriva membrului MONSTA X și anunță că nu va avea milă față de acuzatorul său, care nu este la prima abatere de acest gen, dar nici împotriva celor care au răspândit zvonurile online.

Agenția Starship a lucrat rapid pentru a încheia cât mai repede povestea legată de acuzațiile apărute pe internet în data de 22 februarie împotriva lui Kihyun din MONSTA X, când un internaut a susținut că a fost coleg de școală cu idolul și că acesta l-ar fi hărțuit în perioada studiilor. Mai mult, acesta a susținut că artistul făcea parte dintr-o gașcă de delincvenți minori care fumau și beau.

La scurt timp după, agenția Starship a comunicat că ia foarte în serios acuzațiile și că va face o anchetă dar a atras atenția că aceleași acuzații fuseseră făcute împotriva lui Kihyun și în 2015, iar persoana care le-a semnat și-a retras afirmațiile și și-a cerut scuze oficial, recunoscând că a mințit. 

Pe 25 februarie, agenția a revenit cu un nou comunicat pe larg în care dezvăluie rezultatele anchetei. Acesta începe astfel:

Am dori să împărtășim poziția noastră cu privire la postările și zvonurile care au fost răspândite despre artistul nostru, Kihyun, în diferite comunități online. A trecut mult timp de la incident, deci au existat posibilități ca anumite aspecte să nu fi fost verificate. Prin urmare, a fost nevoie de timp prelungit pentru a verifica aceste lucruri, așa că ne cerem scuze.”

Agenția a continuat să afirme:

În ceea ce privește acuzațiile legate de hărțuirea școlară, am verificat câteva fapte la oficialii școlii, absolvenți și câțiva cunoscuți. Majoritatea colegilor de clasă ai lui Kihyun au declarat că nu a comis nicio violență școlară. Am atașat dosarele școlare ale lui Kihyun ca o referință și o dovadă a afirmațiilor noastre.

Agenția a mai precizat că va da în judecată defăimătorul, care este la a doua tentativă de defăimare a lui Kihyun:

„În mod separat, acțiunile legale împotriva distribuitorilor care au postat același conținut de mai multe ori în 2015 și 2021 au fost solicitate reprezentantului legal IL și firmei de avocatură Sejong. În aceeași zi (26), am cerut la secția de poliție Gangnam  trimitereaîn judecată pentru defăimare prin răspândirea informațiilor false. În 2015, autorul ne-a contactat mai întâi și ne-am întâlnit la acel moment într-o cafenea deschisă situată în holul hotelului, nu în biroul nostru, având în vedere comoditatea individului. Când ne-am întâlnit, ne-am cerut scuze și am cerut înțelegere autorului postării, așa că, deși autorul nu era minor, ci adult, am fost de acord să primim scuze scrise și promisiunea de a preveni o recidivă fără a lua măsuri legale.  Cu toate acestea, deoarece recent el a continuat să răspândească informații false, contrar declarațiilor noastre din trecut, credem că etapa răbdării a trecut și vom aștepta rezultatele conform procedurilor legale. În plus, autorul  va fi tras la răspundere în mod clar pentru acest lucru. Pentru că el  ne-a subminat foarte mult încrederea și onoarea, prezentându-ne de parcă am fi exercitat o presiune nejustificată. În plus față de depunerea unei plângeri împotriva cazului, vom lua măsuri judiciare puternice împotriva defăimării artistului și obstrucționarea activităților prin comentarii rău intenționate și informații false. Vă mulțumim pentru sprijinul acordat companiei noastre și artiștilor noștri. Mulțumim.

Potrivit dosarului său școlar, profesorii l-au lăudat pe Kihyun pentru că este un elev vesel, care este artistic și creativ. Profesorii din gimnaziu au apreciat: „Kihyun are o personalitate deschisă. Se pare că se confruntă cu dificultăți deconcentrare în clasă, dar are totuși un simț al responsabilității și termină cu sârguință sarcina care i-a fost dată.” În timpul liceului, profesorii lui Kihyun au scris: „Kihyun are o sensibilitate artistică în cantitate abundentă. Este un elev luminos, sârguincios și amabil. Este foarte bun în exprimarea sentimentelor sale și are un puternic simț de lider”.

În fișa lui de consiliere în carieră de la gimnaziu, Kihyun a dorit să fie pastor, cântăreț sau om de afaceri. În timpul liceului, Kihyun spera să fie cântăreț sau compozitor.

După ce agenția și-a lansat declarația, Kihyun a postat la cafeneaua fanilor o scrisoare pentru Monbebes. El și-a cerut scuze acestora pentru că i-a îngrijorat și a explicat că s-a gândit mult la trecutul său și la acțiunile sale, deoarece a trecut mult timp de atunci și multe dintre amintiri s-au șters. El a povestit unele momente petrecute împreună cu colegii și a mai scris și următoarele:

Ceea ce îmi amintesc despre mine din gimnaziu este că eram un elev căruia îi plăcea să cânte și să stea cu prietenii. Privind în urmă, nu eram un elev sârguincios la studii și am făcut și lucruri pe care nu trebuia să le fac ca elev. Acea parte o regret cel mai mult și mai mult ca adult și nu am nicio scuză pentru criticile pe care le primesc acum.”

Kihyun a continuat să scrie:

„Vreau să mă folosesc de acest moment pentru a-mi cere scuze sincer față de oricine a fost rănit de acțiunile mele imature când eram elev. Îmi cer scuze și îmi va părea rău pentru fanii mei până la moarte. Nu am putut schimba persoana mea din trecut, dar acum voi auto-reflecta și mă voi reevalua. Încă o dată, îmi pare rău.”

 

Surse: allkpop, twitter

2 gânduri despre „Kihyun din MONSTA X le scrie fanilor + Starship dezvăluie dosarul său școlar + începe procesul împotriva defăimătorilor

  1. youabby

    Deci de data asta Starship s-a miscat mai repede,a facut investigatie si va lua masuri mai dure,era si cazul de altfel.sper ca Kihyun e bine la fel si fanii care cred ca s-au linistit (si eu ) iar dupa acest incident sa speram ca lucrurile vor intra pe fagasul normal pentru Monsta X.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s